INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1, organizează examen de promovare în grad profesional a personalului contractual din cadrul instituţiei, conform prevederilor:
- Hotărârii Guvernului nr.1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
- articolului 31 din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- articolului 554 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare:
I. Probele stabilite pentru examen:
a) probă scrisă;
Se pot prezenta la proba scrisă, numai candidaţii ale căror dosare de examen au fost declarate admise. Proba scrisă va fi notată cu un punctaj maxim de până la 100 de puncte. Punctajul minim de promovare este de 50 de puncte.
II. Data, ora şi locul organizării probelor:
- proba scrisă: 09 iunie 2023, ora 10.00, la sediul instituției, Aleea Alexandru, nr. 38, sec. 1, București.
III.Condiţiile de participare la examen prevăzute de art. 72 alin. (2) din H.G. nr. 1366/2022:
- Pentru a participa la examen, candidatul trebuie să fi obţinut calificativul „foarte bine” la evaluarea performanţelor profesionale individuale de cel puţin de 2 ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate.
- Să aibă o vechime de minimum 3 ani vechime în gradul profesional deţinut.
IV. Dosarul de examen va conţine în mod obligatoriu:
a) formular de înscriere;
b) adeverinţa eliberată de angajator din care să reiasă vechimea în gradul profesional din care promovează;
c) copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate.
Dosarele de examen se depun în perioada 23.05.2023 – 31.05.2023la Biroul Resurse Umane din sediul Institutului Cultural Român situat în Aleea Alexandru, nr. 38, sec. 1, București.(Formularul de înscriere se descarcă de pe pagina de internet a instituției www.icr.ro – Secțiunea – Informări)
V.Calendarul de desfășurare a examenului de promovareîn grad profesional imediat superioar:
a) Afișare anunț examen: 22 mai 2023
b) Depunere dosare înscriere: 23 mai 2023– 31 mai 2023
c) Selecţia dosarelorși afișarea rezultatelor selecției:06 iunie 2023
d) Depunere contestaţii selecție dosare: 07 iunie 2023
e) Soluţionare contestații (și afișarea rezultatelor): 08 iunie 2023
f) Proba scrisă:09 iunie 2023, ora 10:00 la sediul ICR, Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1, București
g) Afișare rezultate proba scrisă: 12 iunie 2023
h) Depunere contestaţii probă scrisă: 13 iunie 2023
i) Soluţionare contestaţii proba scrisă (și afișarea rezultatelor finale): 14 iunie 2023
V. Bibliografie/tematică propusă de către compartimentul de specialitate pentru examenul de promovare în grad profesional imediat superioar a personalului contractual din cadrulServiciului Financiar- Contabilitate din subordinea Direcției Economică - Direcția Generală Economică, Achiziții Publice și Administrativă:
1. Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare
3. Legea nr. 82/1991 a contabilității, cu modificările și completările ulterioare;
4. Ordinul OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările și completările ulterioare.
***Anunţul este afişat la avizierul instituției și postat pe site-ul www.icr.ro, la secţiunea „Informări”.
ANUNȚ privind organizarea examenului de promovare în grad profesional a personalului contractual de execuție din cadrul ICR FORMULAR DE INSCRIERE