- 6 September 2018 - 21 October 2018
- Tags EUPL Ioana Pârvulescu Claudiu M. Florian
În 2018, are loc cea de a zecea ediție aniversară a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature).
Pentru
a marca această ediție, organizatorii EUPL au lansat un proiect european, și
anume o călătorie virtuală, dar și fizică,
prin literatura Europei, precum și concursul de scriere creativă “Povești europene”. Concursul se
adresează, în mod exclusiv, laureaților primelor nouă ediții ale competiției europene
pentru literatură.
Ioana Pârvulescu și Claudiu M. Florian, scriitorii români laureați ai edițiilor EUPL în anul 2013, respectiv în 2016, participă la competiția europeană alături de treizeci și patru de autori, reprezentând douăzeci și cinci de țări participante.
Institutul Cultural Român Bruxelles sprijină participarea scriitorilor Ioana Pârvulescu și Claudiu M. Florian în competiția europeană “Povești europene” promovându-le nuvelele participante în vederea obținerii votului publicului european. Ioana Pârvulescu participă cu nuvela O voce / A voice, tradusă în limba engleză de Mihnea Gafița, iar Claudiu M. Florian cu nuvela Moștenirea / Die Erbschaft/ The Inheritance, scrisă în limba germană, tradusă de autor în limba română, iar în limba engleză de Alice Tetley-Paul.
Votul online pentru Premiul publicului cititor se poate exercita până pe 21 octombrie 2018 pe situl EUPL la http://anniversary.euprizeliterature.eu/vote
Anul acesta, sunt acordate trei premii: Premiul juriului, Premiul Membrilor Parlamentului European (MEPs Prize), Premiul publicului cititor și o Mențiune pentru Anul Patrimoniului (European Year of Cultural Heritage). Câștigătorii diferitelor categorii EUPL 2018 vor fi anunțați în cadrul festivității de premiere, care se va desfășura la Viena, în data de 6 noiembrie 2018, în contextul Președinției Austriei la Consiliul Uniunii Europene.
Ioana Pârvulescu (n. în 1960, Brașov) a absolvit Facultatea de litere a Universității din București, devenind o voce distinctă a cercurilor literare. Este profesor la Universitatea din București, a tradus din limbile franceză și germană autori precumMaurice Nadeau, Angelus Silesius, Rainer Maria Rilke, Milan Kundera, Saint-Exupéry. Ioana Pârvulescu a lucrat la Editura Humanitas (coordonatorul colecției„Cartea de pe noptieră”) și la România literară. A publicat mai multe cărți, în care prezintă viața de zi cu zi în secolul al XIX-lea, cât și din perioada interbelică și din perioada comunistă. În anul 2013, a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură / European Union Prize for Literature pentru romanul Viața începe vineri (Editura Humanitas).
„Monica Lovinescu n-ar trebui uitată. A așezat viețile celorlalți în prim-plan, iar viața ei, undeva, într-o mică paranteză. A salvat viețile altora punându-și-o pe a ei în pericol. A fost, așadar, o eroină. Dar una modernă, a cărei armă este un simplu microfon la un post de radio: Europa liberă din Paris. Știu oameni care au murit cu consolarea de a o asculta în ultimele clipe ale vieții.
Nu cunosc valoare europeană mai importantă decât libertatea. În cazul Monicăi Lovinescu, libertatea cuvântului. Și nu cunosc o voce feminină mai importantă, într-o perioadă în care, în România, oamenii aveau nevoie de libertate mai mult decât de orice altceva.”, scrie Ioana Pârvulescu despre cea care i-a inspirat nuvela O voce, nuvelă ce poate fi citită aici.
Claudiu M. Florian (n. în 1969, Rupea) s-a stabilit în București la vârsta de 11 ani. După terminarea liceului, a făcut studii de germanistică și de istorie în București, Bielefeld și Munchen. Ca student, Claudiu M. Florian a tradus diferiți autori englezi și germani în limba română, inclusiv pe Hermann Hesse. Scriitorul a lucrat ca atașat cultural și de presă la Ambasada României din Berlin și la Ambasada României din Berna, Elveția. Primul său roman, Vârstele jocului. Strada Cetăţii (Editura Cartea Românească), scris în limba germană și tradus de autor în limba română, a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură / European Union Prize for Literature în anul 2016.
« Ce legătură poate exista între un ins multinațional și erudit, cu limbaj de maidan si accent berlinez, un extraterestru agramat, o misterioasă moștenire, continentul european și cifra 2000? Numitorul comun se numește European Union Prize for Literature și de la el a pornit către această zbanghie ecuație autorul român Claudiu M. Florian. Am răspuns provocării lansate de organizatori, aceea ca laureații ultimilor zece ani să conceapă, în doar 2000 de cuvinte, un text având ca temă Europa. » , explică laureatul român, Claudiu M. Florian, semnificația nuvelei Moștenirea, pe care o puteți citi aici
Informații suplimentare
EUPL este o inițiativă a Comisiei Europene, lansată în 2009, care urmărește să pună în evidență creativitatea și bogăția literaturii contemporane a Europei prin promovarea circulației literaturii între hotarele Europei și încurajarea interesului pentru operele literare, indiferent de naționalitatea autorilor. Premiul este co-finanțat de Comisia Europeană prin programul Europa Creativă. EUPL este organizat de un consorțiu care cuprinde Consiliul Scriitorilor Europeni (European Writers’ Council), Federația Editorilor Europeni (Federation of European Publishers) și Federația Librarilor Europeni și Internaționali (European and International Booksellers’ Federation).
Data desfășurării votului online: 31 august 2018 – 21 octombrie 2018
Link pentru exprimarea votului: http://anniversary.euprizeliterature.eu/vote
Partener media: Radio România Internațional.