- 9 August 2013 - 18 August 2013
- Etichete Icr Institutul cultural roman Anonimul Istvan szabo
Regizorul Istvan Szabo este invitatul de onoare al ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional de Film ANONIMUL care se va desfăşura între 9 şi 18 august 2013 la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Institutul Cultural Român este partener al festivalului, oferind Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune.
Laureat al Premiului Oscar, regizorul maghiar va primi vineri, 9 august, în cadrul Galei de deschidere, Trofeul ANONIMUL 10 ani pentru întreaga carieră. Publicul prezent la Sfântu Gheorghe va avea ocazia să revadă în prezenţa regizorului filme importante semnate de Szabo precum: Mephisto - Premiul Oscar pentru film străin 1982, Colonelul Redl - Premiul Juriului la Cannes 1985 şi Taking Sides/ Cazul Furtwängler. De asemenea, Istvan Szabo va susţine un masterclass şi va răspunde întrebărilor publicului.
Istvan Szabo s-a făcut cunoscut cu trilogia Mephisto (1981), Colonel Redl (1984) şi Hanussen (1988). Filmografia sa include de asemenea titlurile Meeting Venus (1991), Sunshine (1999) şi Being Julia (2004). Cel mai recent film al său, The Door (cu Helen Mirren în rolul principal) a fost prezentat în Deschiderea Festivalului ANONIMUL anul trecut.
Ediţia a X-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Consiliului Județean Tulcea, Institutului Cultural Român și al Televiziunii Române.
Sponsor Oficial: Stella Artois
Sponsor Principal: Programul CATENA pentru artă
Sponsori: Vodafone Romania, Beciul Domnesc, HBO Romania
Parteneri: Propaganda, CDI, Golden Tulip Victoria Bucharest Hotel, TNT Romania, Clubul Ţăranului
Parteneri media: Radio Guerrilla, Sensotv.ro, 24FUN, Tonica, Caţavencii, Esquire, Forbes, Story, Cinemagia, FilmReporter.ro, Webcultura.ro, Urban.ro, Feeder.ro, Happy Fish TV