Oricine este liber să comenteze funcționarea unei instituții publice, iar Institutul Cultural Român este o astfel de instituție. Sunt, însă, de îndeplinit, totdeauna și oriunde, cel puțin două condiții : a) cel care comentează să se fi informat în prealabil asupra activității din acea instituție; b) cel care comentează să fi avut un raport corect cu instituția în cauză.
În ultima vreme se întrec în a se exprima despre Institutul Cultural Român și formulează opinii care de care mai lipsite de temei, tot felul de inși care nu citesc nici măcar site-ul instituției, necum documente mai pretențioase. Mai grăitor este faptul că se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)? Sau Teodor Baconschi, care a desemnat capricios persoane neadecvate în funcții, iar acum caută să iasă cumva în relief? Sau Katia Dănilă, care a trebuit să fie înlocuită neîntârziat la Paris pentru management slab?! Sau Corina Șuteu, care a plecat din post în iunie 2012, din ICR New York, ducând cu ea logistica și unele programe ale instituției? Sau familia Perjovschi, soț și soție, care s-a înfruptat copios din banii instituției? Sau Marius Chivu, sau Maria Răducanu, sau Mihai Chirilov, sau alții în aceeași situație? Exemplele de auto-supraevaluare sunt numeroase. Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte.
Menționăm, totodată, că principalii creatori ai României, din artă, literatură, știință, nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea ICR în ultimii ani.
Pe de altă parte, înțelegem îngrijorarea unora care au beneficiat din plin, în toți acești ultimi ani, de banii ICR – îngrijorare motivată probabil și de recenta apariție a noului Raport al Curții de Conturi a României cu privire la gestionarea plină de abateri de la lege a acestor resurse.
Cei mai mulți dintre inșii amintiți nu au citit, cu siguranță, textele comunicate public ale actualei conduceri a ICR (ei nu știu, de pildă, că toate deciziile ICR sunt publice prin intermediul „Buletinului Informativ ICR“, ce se publică periodic). Inițiativele instituției sunt sintetizate în documente programatice, în care a fost expusă noua strategie ICR, menită să consolideze politica culturală a României în ceea ce privește promovarea culturii române în lume și sincronizarea Institutului Cultural Român cu provocările globale ale secolului al 21-lea. O lectură atentă a acestor texte, declarații, comunicate publice, dublată cu monitorizarea activității inovative din primele luni ale mandatului noii conduceri a ICR (înființarea filialelor ICR din țară, înnoirea tuturor programelor, derularea programelor pentru ICRS, deschiderea ICR către întreaga sferă culturală, înființarea conferințelor ICR, pregătirile intense pentru Salonul Cărții de la Paris, organizarea unor concursuri deschise pe posturi etc.) atestă tocmai eforturile de recredibilizare a ICR după o perioadă în care criticile la adresa stării și conducerii ICR în anii 2008 – 2012 s-au extins în societate.
Răspunsul la aberațiile acelor inși – venite din frustrări de altă natură, altele din necunoaștere ori din absența minimală a informării – este unul la vedere, oferit de activitatea intensă a actualului ICR, care face exact ceea ce legea l-a mandatat: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.
Direcția Comunicare
