ICR New York a susținut participarea
artistului și regizorului român Daniel
Djamo, la Conferința Internațională
a asociației "TransCultural Exchange" / TCE (cu sediul în Boston,
MA), care a avut loc la cunoscuta Université
Laval, din Québec (Canada), în perioada 22-24 februarie 2018.
În cadrul manifestării, aflată, în 2018, la cea de-a șasea ediție și desfășurată sub titlul "International Conference on Opportunities in the Arts: Exploring New Horizons", Daniel Djamo a susținut "artist talk"-ul "NOMADAPTATION" / "NOMADAPTARE" (joc de cuvinte între "nomadism" și "adaptare" - două dintre temele sale predilecte), prin care și-a prezentat, în format electronic, lucrările de artă – instalații, performance-uri, picturi, obiecte, artă video –, rezultate în urma cercetării sale doctorale din ultimii 5 ani, privind migrația românilor înspre Vest, cu semnificații extinse în contextul actual, marcat de recenta criză din Orientul Mijlociu. Totodată, a proiectat secvențe din filmele sale documentare (inclusiv filmul "Searching for Patrick", realizat împreună cu Oana Popan și lansat în 2016). Daniel Djamo a fost selectat să participe la prestigioasa conferință - care se estimează că a reunit cca. 500 de participanți din întreaga lume -, printr-o scrisoare de invitație, care i-a fost adresată de doamna Mary Sherman, Executive Director al asociației "TransCultural Exchange". Conferința sa a avut loc în cadrul mesei rotunde "Nomadaptation, Considering the Integration of Migration-Related Topics in Contemporary Art Practices" (găzduită la Auberge Internationale de Québec, Room C), în data de 24 februarie 2018, de la 12.15pm.
Daniel Djamo (n.1987, București) este un tânăr artist vizual și regizor român, interesat de istorii comunitare si teme legate de identitatea națională. Practica sa combină filmul cu arta video și instalația cu fotografia, pentru a evoca trecutul și a sublinia prezentul. A primit numeroase premii și disctincții, între care: 2014 Très Courts International Film Festival, Marele Premiu pentru film românesc, Institutul Francez - Cluj, Romania; Winner of the 2013 ESSL award CEE (acordat de ESSL Museum, Klosterneuburg - Viena, Austria); 2013 Henkel Art Award. Young artist prize CEE (oferit de Museum Moderner Kunst Stiftung Ludwig Wien și KulturKontakt - Viena, Austria); 2011 Startpoint Prize Romania (acordat de Fundația Arbor vitae și Ministerul ceh al culturii); 2011 Marele Premiu al Universității Naționale de Arte București.
Evenimentul a fost mediatizat atât în presa românească, cât și în cea americană, precum și în rețelele de socializare online. Broșura Conferinței Internaționale TransCultural Exchange 2018, tipărită în câteva sute de exemplare, a inclus creditarea suportului ICR New York (logo și scurt text de prezentare a ICR New York).
Credit foto: Eduard Andrei și Daniel Djamo