Acorduri românești în limbaj de jazz modern: Elena Mîndru Quartet, la New York
Institutul Cultural Român de la New York susține prezența Elena Mîndru Quartet, prin două concerte care vor avea loc în două cluburi de jazz foarte cunoscute și apreciate din metropola americană: Lantern Hall și Rockwood Music Hall. Repertoriul abordat în cadrul concertelor
„Meditaţie ebraică” – Concert susţinut de Andrei Kivu şi Mara Dobresco
Ambasada României în Republica Austria şi Institutul Cultural Român de la Viena organizează luni, 20 februarie, de la ora 19. 00, la sediul ambasadei din Prinz Eugen-Str. 60, 1040, un concert de muzică clasică în interpretarea violonistului Andrei Kivu şi a pianistei Mara
Itinerariu muzical cu grupul de tulnicărese «MOAŢELE» din Câmpeni – Alba, la Carnavalul de la Veneția 2017
Sâmbătă, 18 februarie 2017, începând cu ora 12,30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu VELA Spa şi Ateneo Veneto, organizează, în
Concertul de muzică în duet chitară și flaut „Arii și dansuri“ la Sarajevo
Cu ocazia marcării a 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, Ambasada României în Bosnia și Herțegovina, împreună cu Festivalul Internațional de Iarnă de la Sarajevo / „Sarajevska Zima, organizează Concertul de muzică în duet chitară/flaut
50 de ani de succes artistic. Vladimir Cosma, în turneu extraordinar în Franța și Elveția
Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17. 00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până
PREZENTARE DE CARTE ÎNSOȚITĂ DE ELEKTRODOINE MULTUMULT
În data de 16 februarie romanista Elsa Lüder, alături de scriitorii Adina Popescu și Călin Torsan, prezintă la Berlin antologia de proză românească Einladung nach Rumänien. Klassische und moderne Erzählungen, publicată în 2016 la editura germană Noack
Peste 10.000 de spectatori la concertele lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția
Radu Boroianu, președintele ICR: „Turneul lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția a fost un triumf al culturii româneCompozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret au încheiat marți seară, pe 14 februarie, la Lille, turneul
Vladimir Cosma – 50 de ani de succes. Concerte susținute de Orchestra Română de Tineret la Geneva, Lyon, Rouen și Lille
Moment excepțional de intersecție dintre cultura română și cea franceză, opera compozitorului Vladimir Cosma, care a marcat cinematografia franceză a anilor '70, va fi adusă din nou în luminile rampei în interpretarea Orchestrei Române de Tineret în
Ramona Horvath trio prezintă "Love for Jazz"
Institutul Cultural Român de la Paris, în parteneriat cu Collegio de Espana şi Cité Universitaire de Paris, prezintă în 14 februarie, la ora 20:00 Concertul de jazz cu Ramona Horvath trio, cu ocazia Sf. Valentin. RAMONA HORVATH, pianistă de formaţie clasică, a absolvit
Muzician român selectat în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO)
În urma audiţiilor de la Bucureşti din noiembrie 2016, Theodor Antoniu Andreescu (violă) a fost selectat ca membru în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. EUYO este un proiect muzical european, care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre
Succes impresionant în Elveția, la Geneva, în cadrul turneului „Vladimir Cosma - 50 de ani de carieră muzicală"
Succes impresionant joi seara în Elveția, la Geneva, în cadrul turneului „Vladimir Cosma - 50 de ani de carieră muzicală. Celebrul compozitor Vladimir Cosma a dirijat, pe scena Arena, Orchestra Română de Tineret, cea care, cu sprijinul Institutului Cultural Român,
Recital duo vioară-pian: Radu Ropotan şi Ana Szilágyi, la ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 7 februarie, de la ora 18:00, la sediul din Argentinierstraße 39, un recital de muzică clasică în interpretarea violonistului Radu Ropotan şi a pianistei Ana Szilágyi. Repertoriul serii cuprinde compoziţii