"Alo, aici e Stroe!” , în cadrul „Cafenelei Românești” de la ICR Tel Aviv
Prezentarea cărții „Alo, aici e Stroe!” (Editura Hasefer, 2019) a fost găzduită de ICR Tel Aviv pe 30 ianuarie 2020. „Tata a fost un om deosebit, cu multe calități, dar ceea ce este foarte frumos și interesant este că (în ciuda faimei) el era, de fapt, un
Marea actriță Irina Petrescu, evocată de personalități din lumea culturală la ICR
Numeroase personalități din lumea culturală, artiști, cineaști, critici de film și teatru, au participat, joi seară, la lansarea volumului „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, realizat de criticul Magda Mihăilescu, care a fost prezentat
„Gigi Căciuleanu – OmulDans“, în EUROPALIA
Gigi Căciuleanu, o personalitate a coregrafiei mondiale, este personajul unui album remarcabil, „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu și publicat de editura ICR. Albumul va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.
Participare românească la „Noaptea lecturii” din Franța
„Noaptea lecturii”/„Nuit de la lecture”, organizată în fiecare an pe data de 18 ianuarie în cele câteva mii de biblioteci din Franța, este o manifestare care dă ocazia bibliotecilor să se transforme, timp de o seară sau noapte, în spații conviviale în
„Jos Ceaușescu!”- Proiecție de film, prezentare de carte și masă rotundă la Budapesta
Evenimentul dedicat celebrării a 30 de ani de la Revoluția română „Jos Ceaușescu!” va avea loc luni, 16 decembrie, de la ora 18. 00, la Cafeneaua Három Holló (Piarista köz nr. 1) din Budapesta. Manifestarea culturală este organizată de către Institutul
Premiile „Dimitrie Cantemir” 2019 vor fi acordate pentru prima dată la Istanbul
Trei oameni de cultură de la Istanbul, dr. Mehtap Demir (conferenţiar în cadrul secției de Muzicologie a Conservatorului de Stat, Universitatea Istanbul, și membru fondator al Departamentului de Etno-muzicologie și Folclor), Mümin Yıldıztaş (scriitor, arhivist,
Scriitoarea suedeză Cecilia Hansson a primit din partea ICR Stockholm premiul "Marin Sorescu"
Cecilia Hansson a primit marţi din partea Institutul Cultural Român de la Stockholm, Premiul Marin Sorescu pe anul 2019, ceremonia de decernare desfășurându-se la sediul institutului. Laureata din acest an a fost recompensată „pentru activitatea sa literară ce
Carte despre copilăria din comunism a scriitoarei Florentina Postaru prezentată la întâlnirile literare de la ICR Paris
Volumul „Heureux qui comme mon aspirateur… -Fericit cel care asemeni aspiratorului meu. . . ” al scriitoarei Florentina Postaru va fi prezentat în cadrul deja consacratelor întâlniri literare„ Le Club”, inițiate de Institutul Cultural Român de la Paris, în parteneriat
Scriitorii Doina Ruşti şi Dan Coman, turneu literar în Spania
Scriitorii Doina Ruşti şi Dan Coman participă la întâlniri literare, până pe 28 noiembrie, în oraşele La Coruña, Granada și Madrid. Participarea scriitoarei Doina Ruști la turneul literar în Madrid şi Granada se va desfășura cu sprijinul Institutului Cultural Român
Antologia „Relațiile Israel-Diaspora de-a lungul istoriei”, lansată la ICR Tel Aviv
Lansarea volumului „Relațiile Israel-Diaspora de-a lungul istoriei”, antologie editată și coordonată de Carol Iancu și Michaël Iancu, va avea loc marți, 26 noiembrie 2019, ora 18. 00, la sediul ICR Tel Aviv (Blvd. Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6). La eveniment, vor
Weekend românesc în șase orașe europene, la Festivalul Internațional de Artă EUROPALIA
Muzicienii români Maria Răducanu, Lucian Ban, George Dumitriu, Alex Simu, regizoarea Ioana Păun, scriitorii George Arion și Liliana Lazăr au susținut mai multe reprezentații weekend-ul trecut, în Bruxelles, Gent, Amsterdam, Schiltigheim, Valenciennes, Londra. Dezbatere dedicată
Prietenia dintre Emil Cioran şi scriitoarea argentiniană Alina Diaconu, o imagine caleidoscopică
Cartea memorialistică „Dragă Cioran. Cronica unei prietenii”, de scriitoarea argentiniană Alina Diaconu, în traducerea Gabrielei Banu, apărută la Editura ICR, a fost lansată joi, la standul Institutului Cultural Român de la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus