- 22 October 2019
- Tags România neîmblânzită Icr varsovia Festivalul Culturii și Călătoriilor
Documentarul România neîmblânzită, în regia lui Tom Barton-Humphreys, narat de actorii Victor Rebengiuc și Mark Strong, va fi proiectat în cadrul Festivalului Culturii și Călătoriilor „Ciekawi Świata” ( „Curioși de lume”) de la Białystok, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, pentru prima oară partener al acestei manifestări considerate o adevărată sărbătoare a pasionaților de călătorii.
Proiecția românească va avea loc în data de 28 octombrie 2019, ora 17.00, la Cinematograful Forum, și va fi urmată de o degustare de vinuri românești, din ce în ce mai apreciate în Polonia, oferită de ICR Varșovia și Consulul Onorific al României la Białystok, doamna Ewa Moroz-Ustymowicz.
Documentarul România neîmblânzită spune povestea unei călătorii care începe pe crestele împădurite ale Carpaților, unde urșii, lupii și râșii sălășluiesc liberi, și ajunge în apele agitate de vânt ale Deltei Dunării, locul din care pelicanii își iau zborul şi unde șerpii de apă înoată în adâncuri. În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar România neîmblânzită dezvăluie toate aceste povești incredibile. Filmările au durat 12 luni, din dorinţa de a reda toate cele patru anotimpuri, pe parcursul acestora fiind străbătuţi în total peste 80.000 de kilometri. Echipa de filmare a ajuns în peste 18 locuri din România, printre care Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Natural Vânători-Neamţ, Peştera Urşilor, Munţii Apuseni, Viscri, Râul Mures, Dunărea, Porţile de Fier şi Parcul Naţional Cheile Beusniţa. Drepturile de difuzare sunt asigurate de Auchan România, producător al filmului şi partener al ICR Varşovia în acest proiect.
În perioada 24-28 octombrie 2019, în organizarea Centrului pentru Cultură din Białystok, va avea loc cea de-a IX-a ediție a Festivalului Culturii și Călătoriilor „Ciekawi Świata”, festival care se bucură de un public curios și activ. Peste 4 000 de persoane participă an de an la manifestarea desfășurată în spațiile Centrului pentru Cultură din Białystok. Programul ediției 2019 cuprinde prezentări de călătorii pentru adulți și copii, întâlniri de autor, întâlniri cu bloggeri, fotografi, autori de cărți, filme, o expoziție și un concert.
Și în acest an, Institutul Cultural Român de la Varșovia a promovat în mod susținut cinematografia românească în Polonia și Estonia, printr-o caravană a filmelor care a debutat la Cracovia, în luna mai, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Culturii Române, a continuat la Białystok (1-4 octombrie), Toruń (11-13 octombrie), Łódź, (17-20 octombrie), urmând Poznań (26-30 octombrie), Varșovia (29.11.-1.12), precum și în Estonia, la Jogeva, Tartu, Rakvere şi Tallinn, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie.