Pentru al noulea an consecutiv, Nisa va găzdui, la Cinéma Mercury, Săptămâna Filmului Românesc, o manifestare organizată de Constulatul Onorific al României la Nisa, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris.
Deschiderea acestei săptămâni cinematografice va avea loc duminică, 6 noiembrie, la ora 18:00, în prezenţa lui Bernard Asso, consilier departamental delegat pentru cinema.
Fiecare sesiune va debuta la ora 19:30 cu un scurt-metraj realizat de studenţii şcolilor cinematografice din România, urmat de un lung-metraj semnat de un cineast consacrat.
Din programul Săptămânii:
6/11 Poveste de dragoste de Cristina Iacob
7/11 Bypass de Napoleon Helmis (în prezenţa actriţei Medeea Marinescu)
8/11 Dincolo de calea ferată de Cătălin Mitulescu - Premiul Karlovy Vary 2016
9/11 Eva de Adrian Popovici
10/11 Bună! Ce faci? de Alexandru Maftei
11/11 Muntele magic de Anca Damian - Menţiune specială la Karlovy Vary 2015, cel mai bun film la festivaluri din Leipzig, Gijon, Budapesta, Amiens, Ottawa, Instabul
12/11 Comoara de Corneliu Porumboiu - Un certain talent la Cannes 2015
Prezenţi în fiecare seară pentru dialog cu publicul:
- Stefan de Fay, cineast, consulul onorific al României la Nisa
- Pascal Gaymard, jurnalist, departamentul Alpes‐Maritimes
- Florin Paraschiv, producător, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor Independenţi din România