- 24 June 2019
- Tags Icr Institutul cultural roman Arta vizuala Pictura Video Forto Text Transilvania
Expoziția comună a artiștilor transilvăneni își deschide porțile, marți 25 iunie 2019 începând cu orele 19,00 la Galeria ICR Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin.
Manifestarea adună impresiile artistice ale unor artiști contemporani, atât români cât și maghiari, prepoderent originari din Transilvania.
Aladár Garda, Anca Benera & ArnoldEstefan, Zsolt Fekete, Károly Elekes, Lehel Kovács, Mircea Nicolae, Radu Băieș, Szabolcs Kisspál abordează tema reprezentării peisajului natural și implicațiile sociale și culturale ale acestor reprezentări.
Expoziția pune la dispoziția publicului materiale inedite (foto, video și text) din arhivele personale ale fondatorilor mișcării artistice land-art MAMŰ.
Reprezentarea peisajului transilvănean ca un teritoriu pastoral, mitic, cu
râuri şi munţi impresionanţi este reprodusă la nesfârşit în broșurile turistice
și evocările celor care l-au locuit sau vizitat, conservând astfel fanteziile
legate de peisajele pitoreşti şi romantice din secolul al 19-lea. Expoziţia
aruncă o privire critică și asupra construcţiei acestui tip de reprezentare și
substituie actul contemplării nostalgice, presupus “neutre”, cu metodologia
unei nostalgii reflexive critice,
fragmentare, uneori ironice, care încearcă să reconstituie procesul prin care
peisajul şi-a pierdut propria lizibilitate, naturalizând o anumită construcţie
socială ori culturală. Este înfăţişarea acestei frumuseţi naturale, presupus
“pure”, o strategie de scăpare din
mijlocul tensiunilor istorice şi de depolitizare a peisajului? Ce idealuri, traume, dorinţe înglobează această
reprezentare idilică? Cui şi în ce fel i
se adresează? Cum putem reconsidera într-o manieră critică noţiuni
tradiţionaliste precum “matrice stilistică” sau ideea unui “orizont cultural şi
stilistic inconştient” determinat de forma peisajului, care modelează spiritul
unui artist nativ, după cum sugerează Lucian Blaga în Trilogia Culturii?
Curatorii expozitiei sunt Daniela Duca & Virág Major.
Proiectul
expozițional este sustinut de Institutului Cultural Român din Berlin cu
sprijinul Collegium Hungaricum Berlin.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 20.09.2019 iar pe
durata vacanței de vară 1.07-30.08 doar pe bază de programare: office@rki-berlin.de)