Academia de Științe Economice din București organizează joi, 27 martie 2014, de la ora 18, în Sala Cecilia Cuţescu Storck (clădirea Angelescu, et. 1), expoziția Adnotări III – Pictură a Grupului Noima și a invitaților săi: Constantin Flondor, Liliana Mercioiu Popa, Ieromonah Pantelimon Șușnea, Robert Koteles, Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Dan Gherman, Sorin Neamțu.
Expoziția va deschisă în perioada martie – aprilie 2014.
În deschidere va lua cuvântul criticul de artă Ileana Pintilie.
Proiectul Adnotări, finalizat în 2011 printr-un impresionant volum, adună laolaltă un grup de tineri discipoli în jurul maestrului lor, Constantin Flondor. De fapt este un proiect deschis, reluat periodic în diverse forme – expoziţii, dialoguri, întâlniri profesionale şi camaradereşti între pictorul Flondor şi Dan Gherman, Robert Köteles, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Neamţu, Părintele Pantelimon, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu. Dialogurile dintre ei, pe teme majore ale creaţiei, începute în anii studenţiei şi continuate şi în prezent, mărturisesc despre o anume disponibilitate spirituală şi intelectuală, ca şi despre o anume solidaritate de generaţie.