- 26 May 2020
- Tags Icr berlin Icr Migratie Teatru
Două evenimente care
tratează migrația din perspectiva copiilor și adolescenților, „365 de zile în Germania” (28 mai) și „Istoriile
migrației în teatrul românesc de după 1989” (1 iunie), curatori
Ciprian Marinescu și Mihaela Michailov, vor fi prezentate de Institutul
Cultural Român de la Berlin. Migrația forței de muncă a fost unul dintre cele
mai importante fenomene politice și economice din România începând cu 1989, cu
multiple consecințe la nivelul degradării familiei, reconstrucției căilor
subiective de adaptare și dezrădăcinare. Harta migrației urmărește traseele
personale ale milioanelor de oameni care caută un loc în care nu doar să
supraviețuiască, ci să își poată construi o existență decentă.
Folosind analiza traseului cultural România-Germania, proiectul „365 de zile în Germania” dorește să atragă atenția asupra efectelor fenomenului migrației în rândul tinerilor, atât pentru cei care se mută într-o cultură diferită, cât și pentru cei care îi întâmpină. Acest proiect se concentrează subiectiv și politic pe un grup din Europa care este marginalizat de societate și uneori confruntat cu resentimente negative. Artiștii Mihaela Michailov, Radu Apostol și Ciprian Marinescu lucrează la proiect împreună cu comunitățile românești din Berlin, o clasă a Școlii Hector Peterson din Kreuzberg și Institutul Cultural Român. Pe baza unei cercetări efectuate la Berlin, Mihaela Michailov a scris un text care va fi prezentat pe data de 28 mai de către actrița Estera Stan ca o piesă video regizată de Radu Apostol. Ciprian Marinescu va lua interviuri despre migrație elevilor Școlii Hector Peterson, care vor fi postate online pe 28 mai, pe site-ul www.365-Tage-in-Deutschland.de . Proiectul este realizat în colaborare cu Dan Lancea (art director), Silke Wittig (curatoare spațiu virtual), Andrei Bârză (creator video) și Julia Schreiner (pedagogie teatrală).
„Istoriile migrației în teatrul românesc de după 1989” cuprinde o selecție de texte teatrale românești despre fenomenul migrației de după 1989, „România! Te pup” de Bogdan Georgescu (traducerea Luisa Bruciavillaggi și Anke Pfeifer), „Dispariții” de Elise Wilk (traducerea Ciprian Marinescu și Frank Weigand) și „În aer” de Alexandra Pâzgu (traducerea Eva Ruth Wemme). Acest proiect prezintă trei perspective diferite asupra migrației între Vestul și Estul Europei. „România! Te pup” spune povestea mai multor oameni care vor să plece din România. „În aer” tematizează un moment de cotitură din istoria României, revoluția din '89 și momentul când, într-o singură ziua, lumea s-a schimbat radical. „Dispariții” este un text foarte personal al autoarei Elise Wilk despre o familie săsească în diferite perioade ale istoriei. Traducerea textului scris de Elise Wilk a fost realizată cu sprijinul Henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin GmbH.
Bogdan Georgescu s-a ocupat de punerea în scenă a acestor texte. Din distribuţie fac parte Gaby Bila-Günther, Ariel Nil Levy, Oana Cîrpanu, Ciprian Marinescu, montajul fiind asigurat de Aljoscha Hofmann.Cele trei lecturi scenice vor fi difuzate în premieră în seara de 1 iunie pe site-ul şi pagina de Facebook ICR Berlin și pe site-ul www.365-Tage-in-Deutschland.de . De asemenea, textele vor fi reunite într-un mic volum bilingv, care va fi accesibil publicului la biblioteca ICR Berlin și distribuit cu ocazia următoarelor evenimente din toamnă.