ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

Peste 20 de proiecte culturale, într-o singură zi. O zi dedicată creativității românești, 15 ianuarie, dată la care Institutul Cultural Român, prin rețeaua reprezentanțelor din străinătate, invită marele public - fiind vorba, anul acesta, de un program online – să celebreze Ziua Culturii Naționale. O sărbătoare nu doar a românilor, ci și a prietenilor culturii noastre, a tuturor celor pentru care România reprezintă o sursă valoroasă de creativitate.

Mirel Taloș, președintele interimar al Institutului Cultural Român, declară cu acest prilej: Creativitatea românească menține România pe harta lumii în orice timpuri, chiar și în cele dificile, cum sunt cele pe care le trăim acum. De Ziua Culturii Naționale, zeci de proiecte culturale ale ICR vorbesc despre creativitatea românească în cel puțin 17 țări, prin reprezentanțele ICR. Fie că vorbim despre film, dezbateri, concerte, expoziții sau despre istorie, arhitectură, artele spectacolului, esența creativității românești ajunge la mintea și sufletul atâtor popoare care își pot forma o imagine pozitivă despre țara noastră, evitând clișeele păguboase cărora le cădem deseori victimă. ICR, prin echipele sale din țară și din reprezentanțe, expune arta românească patrimonială și contemporană, marile noastre personalități culturale și operele lor, cărora le atribuie funcția de ambasadori, cu care așezăm România la masa relațiilor internaționale. Expoziția „Brâncuși. Sublimarea formei“ din cadrul Festivalului Europalia, cu 116.000 de vizitatori și un amplu impact internațional, a adus un masiv plus de imagine României, fiind cel mai mare eveniment cultural organizat vreodată de România în străinătate. Am sporit puterea culturală a României, de exemplu, în SUA, în 2020, prin diverse serii și programe online precum „Voci feminine românești din America de Nord”, în Marea Britanie, prin „Who is Romania”, în Italia, prin „Veneția văzută de mari pictori români”, în Spania, printr-o curajoasă ediție itinerantă a Festivalului de Film Românesc. Ce legătură poate avea un festival literar precum „Romania Rocks” cu politica internațională, cu posibilele investiții străine? Este un catalizator. Nimeni nu „citește” o țară, nu se leagă financiar sau politic de ea doar din statistici. Creațiile de excepție, poveștile extraordinare, promovate în cheia potrivită, sunt declanșatorul oricărei dezvoltări naționale. Iar în misiunea ICR de a împlini cele de mai sus stau nobilii noștri parteneri interni și externi, cărora le mulțumim ori de câte ori avem ocazia, dar mai ales astăzi, de Ziua Culturii Naționale.

Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale, marcând astfel și data nașterii poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Ziua Culturii Naționale este sărbătorită anual de Institutul Cultural Român, atât în țară, cât și în rețeaua reprezentanțelor din străinătate.

PROIECTE ICR DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE 2021

ICR  BERLIN: Regal muzical cu Orchestra de Cameră „Constantin Silvestriˮ și expoziție documentară

Un concert susținut de Orchestra de Cameră „Constantin Silvestriˮ, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-i ca soliști pe violistul Răzvan Popovici și pianiștii Zsuzsa Balint și Cristian Niculescu, va fi prezentat de ICR Berlin de Ziua Culturii Naționale. Concertul înregistrat la sala KunstRaumNiculescu Berlin va fi transmis pe canalele de comunicare ale reprezentanței ICR din Germania în data de 16 ianuarie 2021, începând cu ora 19.00 (ora 20.00 – ora României). În program: J.S. Bach - „Nun komm, der Heiden Heiland” / F. Busoni BWV 659 (piesă in memoriam Dinu Lipatti), „Aria pe coarda Sol” din Suita nr. 3 în Re major, „Concert pentru două piane și orchestră“ în do minor; Max Bruch – „Romanță pentru violă solo și orchestră“; George Enescu – „Concert pentru violă și pian“; Daniel Croner/Dan Dediu – „Codex Brassoviensis“; Constantin Silvestri – „Trei piese pentru orchestră de coarde“ și Doru Popovici – „Codex Caioni“. Parteneri: Fundația Constantin Silvestri, Festivalul SoNoRo și Kunstraum Niculescu. Pe durata concertului, va rula expoziția documentară bilingvă „100 de ani de la nașterea Societății Filarmonica. Mari muzicieni ai lumii care au onorat cultura română (1920-1930)”, realizată de Cristina Ligia Enășescu. Imaginile au fost selectate din arhiva familiei Iosif Ion Prunner și din colecția de periodice a Bibliotecii Centrale Universitare și reflectă activitatea muzicală febrilă desfășurată sub cupola Ateneului Român în perioada 1920-1930.

ICR BRUXELLES: George Emil Palade și Emil Racoviță, printre personalitățile evocate de Ziua Culturii Naționale

11 personalități ale culturii române, care au primit recunoașterea celor mai importante instituții din Belgia pentru contribuția adusă în domeniile artei și științei, vor fi prezentate, în perioada 10-20 ianuarie, în cadrul unui proiect online pe pagina de Facebook a ICR Bruxelles. Printre personalitățile selectate în cadrul campaniei de diplomație publică se numără Ion Adameșteanu, Anna Élisabeth Bibesco-Brancovan, Lola Bobescu, Ștefan Constantinescu, Ioan Cantacuzino, Mircea Eliade, George Enescu, Corneliu Gheorghiu, Florentina Mosora, George Emil Palade, Emil Racoviță.

ICR BUDAPESTA: Vlad Stănculeasa interpretează „Lăutarul” de George Enescu, pe o vioară ce i-a aparținut muzicianului

Un recital al violonistului Vlad Stănculeasa, care va interpreta piesa „Lăutarul” de George Enescu, pe o vioară Sanctus Seraphino din 1739 ce i-a aparținut muzicianului, va fi prezentat de ICR Budapesta, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Această piesă a fost aleasă pentru a marca, de asemenea, împlinirea a 140 de la nașterea compozitorului român. Vlad Stănculeasa a studiat la Academia Internațională „Yehudi Menuhin”, Elveția, cu Alberto Lysy și Liviu Prunaru, și a continuat apoi la Conservatorul din Lausanne, la clasa profesorului Pierre Amoyal. A fost concertmaestru al unor mari orchestre, precum Bamberger Symphoniker sau Accademia di Santa Cecilia a Roma, performând sub bagheta unor dirijori renumiți precum Jaap van Sveden, Gustavo Dudamel, Neeme Järvi, Kent Nagano, Manfred Honneck, Christoph Eschenbach.

ICR CHIȘINĂU: Filmul „Un bulgăre de humă” va fi difuzat la TVM 1

Difuzarea lungmetrajului „Un bulgăre de humă”, (România, 1989, 84 min), regia Nicolae Mărgineanu, la postul de televiziune TVM 1 va avea loc la 15 ianuarie 2021, în intervalul orar 19.30-20.55, la propunerea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescuˮ de la Chișinău și a Ambasadei României în Republica Moldova. Evenimentul are loc cu prilejul împlinirii a 171 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și marchează Ziua Culturii Naționale. Filmul „Un bulgăre de humă” este o producție românească din anul 1989, regizată de Nicolae Mărgineanu după un scenariu de Mircea Radu Iacoban. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Dorel Vișan, Adrian Pintea, Mioara Ifrim și Maria Ploae. Totodată, pe pagina de Facebook a reprezentanței va fi prezentată, la 15 ianuarie, expoziția „Eminescologia la începutul mileniului trei”, ce reunește cele mai importante ediții din opera eminesciană, noile investigații eminescologice și traducerile din opera marelui poet, realizate la începutul acestui mileniu. Edițiile vor fi însoțite de comentarii critice realizate de acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău.

ICR ISTANBUL: De la clasic la contemporan, cu Ansamblul Violoncellissimo

O înregistrare a concertului extraordinar susținut la Istanbul, în urmă cu un an, de Ansamblul Violoncellissimo, unul dintre cele mai vestite ansambluri instrumentale românești, va fi prezentată de ICR Istanbul pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube vineri, 15 ianuarie 2021, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. La 14 ianuarie 2020, la Centrul Cultural Mustafa Saffet din Atașehir, Istanbul, ansamblul românesc a încântat publicul turc într-un concert de excepție. Filmul special înregistrat pentru ICR Istanbul include și o intervenție a maestrului Marin Cazacu, tradusă și subtitrată în limba turcă, alături de minunatele acorduri românești și internaționale interpretate de Ansamblul Violoncellissimo. În program: lucrări de Johann Schrammel, Georg Friedrich Haendel, Tomaso Albinoni, Constantin Dimitrescu, Cornelia Tăutu, Bela Bartok, Astor Piazzolla, Dimitri Schostakovich, Ramin Djawadi, Luis Fonsi/Radu Sinaci, Wilhelm Kaiser Lindemann, Freddie Mercury (arr.), Sabin Păutza (arr.).

ICR LONDRA: Patru voci creative feminine în seria „Generation 2020”

Proiectul „Generation 2020” este propunerea ICR Londra pentru Ziua Culturii Naționale. Vor fi prezentate vineri, 15 ianuarie, pe platformele de socializare și site-ul reprezentanței: un material video cu o selecție de poeme scrise de Anastasia Gavrilovici, în lectura poetei; scurtmetrajul „Iedera”, produs și regizat de Sarra Tsorakidis; un material video cu lecturi susținute de Bianca Temneanu, prcum și cartea „Carpathia”, scrisă de Irina Georgescu. Selecția celor patru invitate a fost făcută pornind de la premiile și vizibilitatea pe care le-au avut în 2020: poeta Anastasia Gavrilovici a câștigat premiul secțiunii Opus Primum a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru volumul „Industria liniștirii adulților”, regizoarea Sarra Tsorakidis este câștigătoarea premiului secțiunii de scurtmetraj din cadrul TIFF, actrița Bianca Temneanu este laureata Marelui Premiu al Galei HOP și Irina Georgescu este autoarea cărții de bucate tradiționale românești „Carpathia”, care s bucură de succes la nivel internațional.

ICR LISABONA: Dinu Flămând și Rui Zink, printre invitații la maratonul de lectură dedicat literaturii române

Un maraton de lectură dedicat literaturii române contemporane tradusă în limba portugheză va fi prezentat vineri, 15 ianuarie, sub forma unui material video caleidoscopic, e reunește înregistrări ale unor lecturi literare realizate de personalități portugheze, dar și de români rezidenți în Portugalia. Prologul evenimentului îl aduce în prim-plan pe poetul și traducătorul Dinu Flămând, care va realiza o punere în temă asupra subiectului și va fixa coordonatele relațiilor literare româno-portugheze, într-o sinteză cu titlul „Prezențe literare românești în spațiul lusofon“. Prelegerea va fi urmată de lectura unor fragmente de proză și lirică contemporane românești. Printre personalitățile care vor participa la maratonul de lectură se numără Paulo Borges, Ricardo Gil Soeiro, Helena Carvalhão Buescu, Rui de Noronha Ozorio, José Luís Jorge, Leonídio Paulo Ferreira, Sofia Marçal, Vítor Sousa, Rui Zink, Manuel S. Fonseca, Corneliu Popa, Doru Simion Cristea, Tantzy Ungureanu, Antonia Verenca. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și va fi prezentat pe paginile de Facebook ale ICR Lisabona și ale Ambasadei României în Republica Portugheză.

ICR MADRID:Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” – spectacol de poezie, muzică și dans

Spectacolul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, o producție aTeatrului „Regina Maria“ din Oradea, va fi prezentat vineri, 15 ianuarie, ora 19.00 (ora Spaniei), cu subtitrare în limba spaniolă, de ICR Madrid. „Am vrut să fac un spectacol mult mai deosebit decât în ceilalţi ani, dedicat poetului nostru drag. Va fi unul complex, în care vor apărea îndrăgostiţii din poeziile lui Eminescu, dar şi stări ale sale. Unul dintre personaje, Dansatoarea, va fi chiar spiritul lui Eminescu. Pentru mine, Eminescu este ca un medicament”, a declarat regizorul Emil Sauciuc, la premiera spectacolului. Înregistrarea poate fi vizionată pe rețelele de socializare ale reprezentanței până la 30 ianuarie. Tot cu prilejul Zilei Culturii Naționale, absolvenți ai cursurilor de limba română, sesiunea octombrie-decembrie 2020, vor recita în limba română o poezie sau o strofă de Mihai Eminescu, materialele video fiind difuzate pe rețelele de socializare ale ICR Madrid în perioada 11-15 ianuarie.

ICR NEW YORK: Newyorkezii recită în cadrul „Essentials. Eminescu. Essential”

Proiectul video „Essentials. Eminescu. Essential” propune o celebrare neobișnuită a geniului eminescian, integrând deopotrivă imensele provocări ale pandemiei și sensibilitatea actuală a publicului american. Filmul evidențiază o intersecție inedită între poezia lui Eminescu și vocea personaluluiesențial newyorkez care a menținut orașul într-o relativă stare de funcționare, iar locuitorii acestuia în siguranță pe tot parcursul crizei medicale. „Essentials. Eminescu. Essential”, un material video original creat pe baza lecturilor realizate de invitați speciali – personal medical newyorkez, responsabili cu menținerea ordinii publice, șoferi de autobuz etc – va fi difuzat în premieră vineri, 15 ianuarie 2021, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, pe canalele de comunicare ale ICR New York și pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei României în Statele Unite. Filmările și montajul au fost realizate de fotograful Ionuț Văcar, scenariul și regia aparținând lui Alex Boda. Traducerea și selecția textelor a fost realizată de Adrian Săhlean.

ICR PARIS: Poezia „Glossă“, spusă de 40 de iubitori ai culturii române pe străzile pariziene

40 de iubitori ai culturii române, care locuiesc la Paris, recită câte două versuri din poezia Glossă de Mihai Eminescu, plimbându-se în locuri emblematice ale Oraşului Luminilor, într-un material video prezentat de ICR Paris de Ziua Culturii Naționale, vineri, 15 ianuarie. Artistul vizual Mircea Cantor a filmat fiecare participant, pentru ca rezultatul final al montajului să ofere 40 de interpretări inedite ce însumează cele 80 de versuri ale poeziei Glossă. Iau parte la proiect personalităţi româneşti ale vieţii culturale pariziene, alături de tineri actori, muzicieni, scriitori, plasticieni, studenţi români la Paris, dar şi francezi pasionaţi de cultura română. Și tot pentru celebrarea Zilei Culturii Naționale, ICR Paris a colaborat cu Mircea Cantor şi cu Ecole Roumaine de Paris, elevii Școlii Românești din Paris răspunzând întrebării adresate lor de Mircea Cantor, pe un format grafic semnat de artist: „Dacă Eminescu ar fi trăit în 2021, el ar fi scris o poezie despre...“. Cel de-al doilea film va fi prezentat de ICR Paris la 16 ianuarie. Ambele materiale video au fost montate în studiourile regizorului Ionuţ Teianu.

ICR PRAGA: Spectacol de muzică și poezie susținut de Ansamblul Musica Viva

Muzica îmbracă poezia în haine sonore menite să o pună în valoare, în cadrul proiectului Ansamblului Musica Viva, propus de ICR Praga pentru celebrarea Zilei Culturii Naționale. Materialul audio-video al Ansamblului Musica Viva, cu interpretări ale unor poezii şi creații muzicale, prezintă și fotografii cu peisaje românești. Versurile vor fi recitate în limba română, cu subtitrare în limba engleză. Între poeziile alese din repertoriul eminescian se regăsesc: „Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie”, „Floare albastră”, „Scrisoarea III” (fragment), iar muzica selectată aparține marilor compozitori români George Enescu, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu, Ciprian Porumbescu. Ansamblul Musica Viva este compus din muzicieni, actori, filologi, care colaborează deja de 15 ani. În acest proiect vor fi implicaţi pianista Andreea Butnaru, actriţa Ioana Calotă, violonistul Adrian Florescu și violoncelistul Florin Mitrea.

ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA: Voci lirice feminine românești, într-un recital în limba italiană

Seara de poezie dedicată Zilei Culturii Românești, „Versi italiani, sensibilità romena”, va fi organizată de Accademia di Romania din Roma cu prilejul Zilei Culturii Naționale, vineri, 15 ianuarie 2021, pe pagina oficială de Facebook a reprezentanței. Protagoniste vor fi voci lirice feminine din comunitatea românească din Italia, care creează în limba italiană. Poetele și traducătoarele Laura Barbu, Mariana Cornea, Tatiana Ciobanu, Alexandra Firiță, Lăcrămioara Maricica Niță, Iuliana Olariu, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Alina Monica Țurlea, Rodica Vinău și Marioara Vișan vor recita, în seara zilei de 15 ianuarie, pe pagina de Facebook a Accademia di Romania. Coordonator al proiectului este jurnalistul și scriitorul Valeriu Barbu, cunoscător al activității literare a comunității românești. Acesta a declarat că „va încerca să afle cărei emoții lăuntrice îi răspunde exprimarea lirică și cum au ales participantele să o îmbrace în haine italiene“.

ICR TEL AVIV: Eminescu, evocat prin interpretări susținute de Constantin Chiriac și de actori israelieni ai Teatrului Karov

Sub genericul „Domnule și frate Eminescu”, ICR Tel Aviv propune, de Ziua Culturii Naționale, un colaj video dedicat operei și personalității marelui poet român, prezentat pe rețelele de socializare ale reprezentanței la 14 ianuarie 2021. Materialul video include un recital de poezie susținut de actorul Costantin Chiriac la Tel Aviv (în 2019), un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă ce porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori, precum și un recital susținut de actorii israelieni Nicu Nitai, Martin Blumenfeld și Yoav Sadowsky, de la Teatrul Karov. Momentele poetice vor fi prefațate de o introducere în creația eminesciană, realizată de Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, prezentată cu subtitrare în limba ebraică. Printre poeziile eminesciene selectate de actorii israelieni se numără: „Dintre sute de catarge“, „La steaua“, „Lacul“ și „Somnoroase păsărele“, traduse în ebraică de Any Shilon și recitate și în cadrul proiectului „Poezia bate pandemia“, derulat de ICR Tel Aviv pe parcursul anului 2020. Actorul Constantin Chiriac a ales fragmente din scrisorile și scrierile lui Ion Creangă, versuri de Mihai Eminescu („Speranța“, „Glossă“, „Trecut-au anii“, „Revedere“, „Alei mică, alei dragă“, „Urât și sărăcie“), de Marin Sorescu („Noi, cei îngrozitori de mari“) și de Anton Pann („Povestea vorbei“).

IRCCU VENEȚIA: O nouă traducere în limba italiană a poemului „Luceafărul“

Un dialog despre importanța operei eminesciene pentru cultura națională, între prof. univ. Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa), cunoscut traducător și prieten al culturii române, și Grigore Arbore Popescu, directorul IRCCU Veneția, va fi transmis pe canalele de comunicare ale reprezentanței la 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale. Bruno Mazzoni este unul dintre principalii promotori ai literaturii române în Italia, contribuind la renumele literar în Peninsulă al unor scriitori de prestigiu precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu sau Herta Müller. Dialogul are ca orizont de referință noua traducere a poemului „Luceafărul“, realizată de ziaristul, poetul si traducătorul Viorel Boldiș, rezident de peste două decenii la Brescia. Varianta traducerii în italiană a poemului „Luceafàrul”, realizată de Viorel Boldiș, se adaugă unor traduceri mai vechi (printre care cea mai cunoscută este aceea a eminentei interprete a lui Eminescu, prof. Rosa Del Conte), circulă deja în Italia și este apreciată în rândurile specialiștilor. Materialul video a fost realizat de Roxana Mihaly pentru IRCCU Veneția.

ICR VIENA: Dezbatere despre scenografie, în seria „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu“

Dezbaterea „Arta care nu hibernează niciodată: Scenografia de teatru, la timpul prezent”, o ediție specială a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”, va fi difuzată vineri, 15 ianuarie, pe pagina de Facebook a ICR Viena, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. La discuție vor participa trei artiști din lumea teatrului și creatori de lumi vizuale remarcabile: Dragoș Buhagiar, cel mai premiat scenograf al spațiului românesc, Adrian Damian, autorul unor decoruri de o plasticitate hipnotică, veritabile instalații aduse la viață de energiile actorilor, și Cristina Milea, laureata Premiului UNITER pentru scenografie în 2020, adepta unei ecologii teatrale cu miză estetică și umană deopotrivă. Dialogul, difuzat în parteneriat cu Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – Creart, prin Teatrelli, se va desfășura în limba română, cu subtitrare în limba engleză. De asemenea, un moment muzical susținut de Adela Liculescu (pian) şi Ioana Cristina Goicea (vioară), cu un repertoriu ce includecele şase dansuri românești de Bela Bartok, va fi prezentat duminică, 17 ianuarie, pe pagina de Facebook a ICR Viena.

PARTENER ICR: Concert al Orchestrei Române de Tineret, difuzat de cinci reprezentanțe

Un concert extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, înregistrat la Palatul Tinerimea Română, va fi prezentat vineri, 15 ianuarie, pe rețelele de socializare ale ICR Stockholm, ICR Varșovia, ICR Chișinău și ICR Praga, și sâmbătă, 16 ianuarie, pe paginile de Facebook ale ICR Viena, ICR Madrid și ICR Bruxelles, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la recomandarea Ministerului Afacerilor Externe. Programul concertului, condus de dirijorul Cristian Mandeal, cuprinde o selecție de piese și compozitori reprezentativi pentru creația muzicală românească și universală: „Balada pentru vioară și orchestră“ de Ciprian Porumbescu (solist Alexandru Tomescu), „Trei piese pentru orchestră de coarde“ de Constantin Silvestri, „Serenada Română“ și „Dans Țărănesc pentru violoncel și orchestră“ de Constantin Dimitrescu (solist Ştefan Cazacu), „Jocuri românești“ de Sabin Păutza şi Simfonia a II-a în Re major, op. 36 de Ludwig van Beethoven.

SERVICIUL MARILE PROGRAME

Orchestra Metropolitană Bucureștisoprana Alexandra Coman și violonista Ana Ungureanu prezintă creații simfonice de inspirație folclorică

Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, va oferi un concert extraordinar, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, înregistrare transmisă pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român la 15 ianuarie 2021. Cu invitatele speciale soprana Alexandra Coman și violonista Ana Ungureanu, Orchestra Metropolitană București va interpreta mai multe creații simfonice de inspirație folclorică, aducând un omagiu atât unor compozitori emblematici, precum George Enescu, Ciprian Porumbescu, cât și unor poeți naționali, precum Mihai Eminescu și George Coșbuc. În program: „Rapsodia a II-a“ de George Enescu, „Valurile Dunării“ de Iosif Ivanovici, „Aria Dochiței“ de Gherase Dendrino, „Limba noastră“ de Ion Aldea Teodorovici, pe versuri de Grigore Vieru, orchestrație Cristian Faur, „La Oglindă“, pe versuri de George Coșbuc, orchestrație Marius Cristescu, „Vai, bădiță, dragi ne-avem“, „Dragu-mi-i, mândro, de tine“ și „Floricică de pe apă“ de Tiberiu Brediceanu, „Fata din Carpați“ de Ioan Chirescu, „Ochiul tău iubit“ de Eugen Doga, pe versuri de Mihai Eminescu, „Balada pentru vioară și orchestră“ de Ciprian Porumbescu. Videograma „Glossă“ a fost realizată în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Un proiect al Asociației MundiColour, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Lansarea documentarului „EU, EMINESCU“, cu arhivă foto-video despre perioada în care a trăit marele poet

Documentarul „EU, EMINESCU“, realizat de Cristina Chirvasie, după un scenariu de Emanuel Bădescu, va fi prezentat pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român la 15 ianuarie 2021. Subtitrat în limba engleză, filmul documentar pune în valoare arhiva foto-video a perioadei istorice în care a trăit Mihai Eminescu, „traducând“ însă istoria într-un limbaj accesibil tuturor segmentelor de vârstă. Coloana sonoră este semnată de Petru Mărgineanu, iar producătorul executiv al filmului este regizorul Mihai Vișinescu. Documentarea a fost realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române. „Filmul a fost construit făcându-se apel la modalități de exprimare care nu țin neapărat de date biografice sau de teorie literară, ci cu precădere de dinamica umană a celui mai performant poet, prozator și jurnalist român al tuturor timpurilor“, a declarat Mihai Vișinescu. Producția a fost realizată de Asociația pentru Educație Teofor, cu sprijinul Ministerului Culturii.

* Evenimentele prezentate și orele de desfășurare pot fi consultate pe paginile Facebook ale fiecărei reprezentanțe ICR și ale centralei ICR (le puteți găsi în link-urile din subtitluri).

Facebook ICR:  Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute