Salonul European de Bandă Desenată, la a 4-a ediție

Cea de-a patra ediție a Salonului European de Bandă Desenată va avea loc în perioada 16 octombrie – 2 noiembrie 2014 la Muzeul Național de Artă Contemporană, etajul 4 (str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, aripa E4, Intrarea prin Calea 13 Septembrie, București).
Toți amatorii de desene și de povești, mici și mari, sunt invitați să viziteze expoziții de bandă desenată, caricatură și grafică satirică din Austria, Portugalia, Grecia, Spania, Cehia, Polonia, Franța, Ungaria, Valonia-Bruxelles, Germania, Belgia și România, să-i întâlnească pe artiștii și pe curatorii invitați, să participe la discuții, prezentări și ateliere, să vizioneze filme de animație, să răsfoiască albume și reviste și să cumpere titluri atractive de bandă desenată și de roman grafic.
Deschiderea Salonului European de Bandă Desenată va avea loc joi, 16 octombrie 2014, la ora 19:00, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), etajul 4. Vor lua cuvântul: Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, Benoit Rutten, delegatul Valonia-Bruxelles și Președintele Clusterului EUNIC București și Liviu Jicman, vicepreședintele Institutului Cultural Român.
Expozițiile prezentate în cadrul Salonului European de Bandă Desenată arată cum poate fi declinată o formă de artă în funcție de specificitățile culturale ale fiecărei țări, păstrând totuși un numitor comun.

„Cele mai bune caricaturi din lume – Cartoons against monotony” aduce la București, în premieră, lucrări premiate la World Press Cartoon (Portugalia).

„Marc Sleen – Nero” prezintă planșe din cea mai faimoasă serie de benzi desenate a autorului belgian Marc Sleen, „Aventurile lui Nero & co.”.
Expoziția romanului grafic despre Karel Zdeněk Líman, arhitect ceh al familiei regale din România, desenat şi scris de Maria Surducan, face parte din proiectul „Relațiile ceho-române în banda desenată”.
„Frumoasele imagini ale Centrului Belgian de Bandă Desenată” prezintă o selecție de lucrări unde Centrul Belgian de Bandă desenată de la Bruxelles apare ilustrat sau este folosit drept fundal pentru aventuri în benzi desenate.
Ilustrațiile artistice austriece Anna Maria Jung propun întâlnirea cu Godzilla, un monstru verde, simpatic, care trăiește o viață cotidiană tipică într-un oraș mare.
Artistul grec Apostolis Ioannou va prezenta la București câteva lucrări de comics.
„Kinderland” este expoziția artistului german Mawil și prezintă planșe din cartea de benzi desenate cu același nume, care înfățișează, într-o manieră profundă, dar plină de umor, atmosfera ultimelor zile de dinaintea căderii RDG-ului.
„Budapesta – Districtul 8” prezintă o selecție de imagini urbane din filmul de animație „The District” al regizorului și animatorului maghiar Gauder Áron, care a câştigat în 2005 la Festivalul Internaţional de Animaţie de la Annecy premiul pentru cel mai bun film de animaţie.
„Cenizas” este expoziția artistului spaniol Álvaro Ortiz și conține planșe din cel mai ambițios proiect al artistului, Cenizas, publicat de renumita Astiberri din Spania, de Rackham în Francia şi Egmont în Germania.
10 artiști români, Costin Benescu, Remus Brezeanu, Cristian Dârstar, Paula Duță, Mihai Marcu, Xenia Pamfil, Andrei Puică, Maria Surducan, Ileana Surducan, Alexandru Talambă, expun la Salonul European de Bandă Desenată un colaj de lucrări de bandă desenată, schițe, animație și desen de personaj.
„Pastile poloneze” prezintă lucrările artistei Fanny Vaucher, care trăiește în Polonia și descrie în benzi desenate impresiile ei despre polonezi și Varșovia. „Micuțul Nicolas”, un băieţel impertinent, amuzant şi jucăuş, ne antrenează cu umor şi tandreţe în aventurile sale cotidiene, acompaniat de o galerie de puşti care mai de care mai spectaculoşi.
Rui Paulo da Cruz, curatorul expoziției și directorul „World Press Cartoon”, artiștii Mawil (Germania), Ileana Surducan, Maria Surducan și Mihai Marcu (România), autoarele Sara Olausson şi Joanna Hellgren (Suedia) se vor întâlni cu publicul Salonului European de Bandă Desenată în cadrul unor prezentări și ateliere.
Librăria Jumătatea plină va găzdui lansarea albumului de bandă desenată „Micuțul Nicolas” de Goscinny și Sempé.

Informații complete despre eveniment și programul sunt disponibile pe pagina www.facebook.com/SalonEuropeanBD sau pe site-urile organizatorilor și partenerilor.

Salonul European de Bandă Desenată este un proiect al Clusterului EUNIC București
(Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură), coordonat în 2014 de Delegația Valonia-Bruxelles și organizat de: Centrul Ceh, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București, Delegația Valonia-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Institutul Cervantes, Institutul Polonez, Ambasada Belgiei și Ambasada Portugaliei, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană, Asociația Jumătatea Plină și Editura M.M. Europe.




invitație