- 27 September 2022
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Regulament Premiului National „Constantin Brancusi” 2021
Premiul Național „Constantin Brâncuși” 2021, destinat unei personalități remarcabile prin opera și activitatea sa în promovarea valorilor românești din domeniul artelor plastice, va fi acordat de către Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Premiul constituie atât o apreciere a valorii artistice, cât și o recompensă morală și materială pentru lucrări originale care pun în evidență creativitatea autorilor și contribuie semnificativ la îmbogățirea patrimoniului cultural național și universal.
Premiul Național „Constantin Brâncuși” va fi decernat în cadrul manifestărilor din data de 27 octombrie 2022, dedicate împlinirii a 84 de ani de la inaugurarea Ansamblului monumental, ridicat de Constantin Brâncuși, la Târgu-Jiu, și va fi înmânat de către președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman.
Juriul va fi alcătuit din cinci membri din domeniul artelor vizuale și un secretar reprezentant al Centrului de cercetare și Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.
Termenul limită până la care se primesc propunerile: 03 octombrie 2022.
Centrul de Cercetare de la Târgu-Jiu organizează anual, în parteneriat cu ICR, o serie de evenimente artistice şi culturale dedicate operei şi vieţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, şi anume: simpozion de creaţie plastică, editare de albume de artă, rezidenţe de creaţie artistică, evenimente street-art şi acordarea acestui premiu.
Atașat: Regulamentul de acordare a Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2021 și Juriul Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2021.
Regulament de acordare a Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2021 Juriul Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2021 Nominalizari Premiul National Brancusi Institutul Cultural Roman Nominalizari Premiul National Brancusi Centrul de Cercetare, Documentare si Promovare Constantin Brancusi