Scriitorul şi scenograful Răzvan Rădulescu s-a numărat printre cei 11 laureaţi ai ediţiei din 2010 a Premiilor Uniunii Europene pentru Literatură. Festivitatea decernării premiilor a avut loc la Teatrul Regal Flamand din Bruxelles, pe 18 noiembrie 2010, şi s-a desfăşurat sub auspiciile comisarului pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, dna Androulla Vassiliou.
Cei 11 câştigători selecţionati de jurii naţionale provin din Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania , Luxemburg, România, Slovenia, Spania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Din 2009, Uniunea Europeană prin Directoratul General pentru Cultură şi Educaţie, împreună cu Federaţia Europeană a Editorilor, Federaţia Europeană a vânzătorilor de carte, Consiliul European al scriitorilor organizează acest eveniment la Bruxelles, cu scopul de a promova tinerii scriitori şi operele acestora dincolo de graniţele tărilor din care provin. Operele premiate sunt ulterior traduse în cel puţin doua limbi de circulaţie internaţională şi sunt prezentate la Târgul Internaţional de carte de la Frankfurt.
Mai multe informaţii si fotografii de la eveniment: www.crib.mae.ro şi www.euprizeliterature.eu .
Interviul lui Răzvan Rădulescu acordat TVR a fost realizat cu sprijinul Centrului Român de Informare de la Bruxelles şi poate fi urmărit, parţial, aici.