Actualizare 24 februarie: Din cauza unor probleme de sănătate, prof. univ. dr. Vasile Morar nu va putea fi prezent la eveniment.
Luni, 27 februarie 2012, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, 38), reputata eseistă și specialistă în bioetică Victoria Camps va purta un dialog cu Cristian Iftode, lector la Facultatea de Filozofie a Universității din București, în cadrul unui eveniment organizat de Instituto Cervantes București și Institutul Cultural Român. Vor fi dezbătute teme precum trecutul și prezentul valorilor morale ale democrației, corupția politică, educația civică, partidismul și interesul comun, viitorul statului bunăstării.
Victoria Camps este profesoară de Filozofie la Universidad Autónoma de Barcelona, unde, în intervalul 1990 și 1993, a ocupat funcție de vicerector. În perioada 1993-1996 a fost senatoare independentă afiliată Partidului Socialist. În prezent este președinta Fundației Víctor Grifols i Lucas (Barcelona) și vicepreședintă a Consiliului pentru Audiovizual din Catalunia. Printre volumele publicate se numără La imaginación ética (Imaginația etică), Seix y Barral, Barcelona, 1983; Ariel, Barcelona, 1990, Ética, retórica y política (Etică, retorică, politică), Alianza Universidad, Madrid, 1988, Virtudes públicas (Virtuți publice), Espasa Calpe, Madrid, 1990, El siglo de las mujeres (Secolul femeilor), Cátedra, Barcelona, 1998, Qué hay que enseñar a los hijos (Ce trebuie să-i învățăm pe copiii noștri?), Plaza y Janés, Barcelona, 2000, El gobierno de las emociones (Guvernul emoțiilor), Herder, Barcelona, 2011. I-au fost decernate Premiul Espasa pentru Eseu pentru cartea Virtudes públicas (Virtuți publice), în 1990, Premiul Josep Mª Lladó pentru libertatea de expresie (Barcelona, 1999), Premiul Meritul pentru Educație (Junta de Andalucía, (1999) și Premiul Internațional Menéndez Pelayo (2008).
Dr. Cristian Iftode este lector la Catedra de istoria filosofiei şi filosofia culturii, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A publicat volumele Metafora şi discursul metafizic (Editura Antet, 2002) și Filosofia ca mod de viaţă: Sursele autenticităţii (Editura Paralela 45, 2010).
Accesul publicului este liber. Se asigură traducere simultană.