Universitatea de Vară de restaurare de monumente şi situri, Bucium, jud. Alba
În perioada 17-27 iulie 2011, în comuna Bucium, jud. Alba, se desfăşoară prima ediţie a Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri – Programul „Restaurare Şcoala Veche şi Repertoriul patrimoniului rural BUCIUM. Proiectul este coordonat de
ICR, partener al Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna
Fundația Culturală Jazz Banat în colaborare cu TVR 2 organizează, în perioada 21-24 iulie 2011, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna, manifestare culturală de tradiție din zona Banatului. Institutul Cultural Român este şi în
Istanbulul văzut de cinci pictori români, la Palatul Şuţu
În perioada 4-14 iulie 2011, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir Istanbul organizează la Bucureşti o expoziție de pictură dedicată orașului de pe Bosfor. Vernisajul va avea loc luni, 4 iulie, ora 18. 00, la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu
Cursuri pentru cadrele didactice care predau dialectul aromân în ţări din Balcani şi în România
În perioada 30 iunie - 11 iulie 2011, la Sinaia vor avea loc Cursurile de perfecţionare pentru cadrele didactice care predau dialectul aromân în Albania, Bulgaria, Grecia, Republica Macedonia și România. Programul este organizat de Institutul Cultural Român, prin
„Dor de Eminescu“ cu Ion Caramitru la Montreal și Toronto
În perioada 30 iunie – 2 iulie 2011, recitalul „Dor de Eminescu susținut de actorul Ion Caramitru acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa va fi prezentat în Canada, în cadrul unui turneu care va cuprinde reprezentații la Montreal (joi, 30 iunie, ora 20.
Preşedinte român pentru EUNIC, reţeaua institutelor culturale naţionale din Europa
România va prelua joi, 17 iunie 2010, prin preşedintele Institutului Cultural Român, dl Horia-Roman Patapievici, preşedinţia EUNIC – European Union National Institutes for Culture. Evenimentul va avea loc în cadrul întâlnirii conducătorilor institutelor din reţeaua
Reclame vechi românești 1860-1989
Vineri, 10 iunie 2011, ora 19. 00, la Ceainăria Cărtureşti va fi vernisată expoziţia multimedia Reclame vechi românești 1860-1989. La vernisaj vor lua cuvântul colecţionarul Florian Ciobanu și Marian Ţuţui, director adjunct al Arhivei Naţionale de Filme din
Concurs Arta la mansardă: sesiunea a doua a rezidenţei Attic Arts 2011
Institutul Cultural Român de la Londra lansează a doua sesiune a concursului pentru programul de rezidenţă Attic Arts 2011, adresat cetăţenilor români şi cetăţenilor din Republica Moldova care desfăşoară proiecte în următoarele domenii: literatură, arte
SoNoRo – Interferenţe 2011 – workshopuri pentru tineri muzicieni
Institutul Cultural Român este şi în acest an partenerul principal al proiectului SoNoRo – Interferenţe, programul educativ din cadrul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo. Vor avea loc patru workshopuri, cu durata de o săptămână, la Portul
Expoziţia de artă contemporană SPAZI APERTI, Roma
Miercuri, 8 iunie 2011, la orele 19. 00, Accademia di Romania din Roma va inaugura expoziţia de artă contemporană SPAZI APERTI, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie cu tema „Experienţa estetică, sub îngrijirea d-nei Luisa Conte. Manifestarea, conform unei tradiţii
Rezidenţă în diplomaţie culturală la Institutul Cultural Român de la Londra
Institutul Cultural Român lansează Rezidenţa în diplomaţie culturală. Acordată cetaţenilor români şi moldoveni, prin concurs, rezidenţa în diplomaţie culturală este un program de instruire practică şi coaching cu durata de 3 luni, derulat în cadrul ICR Londra
Festivalul Klezmer & More, un proiect EUNIC la Green Hours
Institutul Cultural Român sprijină participarea formaţiei Basarabish la Festivalul Klezmer & More, un proiect EUNIC desfășurat în perioada 16-19 iunie 2011 la Bucureşti. Concertul va avea loc duminică, 19 iunie 2011, începând cu ora 20. 00, la Green Hours 22