- 22 November 2018 - 30 November 2018
- Etichete Interferente Icr Gabor tompa Cluj
Festivalul Internațional de Teatru Interferențe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj își deschide porțile joi, 22 noiembrie 2018.
La conferința de presă organizată la Cluj, studenții la actorie ai Universităţii Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, au prezentat un flashmob imaginat de Enikő Györgyjakab pornind de la tema centrală a festivalului - Războiul.
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Interferențe va găzdui la Cluj, în perioada 22–30 noiembrie, 16 de trupe de teatru din 13 țări.
Gábor Tompa, directorul și selecționerul Festivalului, a declarat că ediția din acest an își propune să ofere o temă de meditație referitoare la schimbările care s-au petrecut în lume în cei o sută de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial. Spectacolele selecționate ridică întrebări legate de individ și societate; ce posibilități de schimbare avem într-o lume din care dialogul a dispărut?
Cele mai multe dintre spectacolele festivalului provin din țări din Europa Centrală și de Est întrucât aceste regiuni au fost cele mai afectate de Primul Război Mondial.
Publicul clujean va avea ocazia de a vedea producțiile unor creatori de renume mondial precum: Toni Servillo, Luk Perceval, Milo Rau, Eimuntas Nekrošius, Anna Badora, Gábor Tompa, Cezary Tomaszewski, Csaba Horváth, Balázs Benő Fehér, András Urbán, Attila Vidnyászky jr., Ilan Ronen, Adrian Sitaru, Klim Kozinsky, Marianne Pousseur & Enrico Bagnoli și Stathis Livathinos, mulți dintre artiștii invitați fiind pentru prima oară la Cluj.
Programul va fi întregit de evenimentele OFF, care includ și în acest an discuții cu creatorii spectacolelor, lansări de carte, expoziții și concerte. Tot în cadrul Festivalului va avea loc, pentru prima dată în organizarea Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Adunarea Generală a Uniunii Teatrelor din Europa. La acest eveniment vor participa conducătorii teatrelor membre ale Uniunii.
Co-organizator: Fundația Corvineum.
Finanțatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Uniunea Teatrelor din Europa, Institutul Cultural Român, Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice, Fondul Bethlen Gábor, Energobit, Fundația Communitas, UNITER.
Printre principalii parteneri ai festivalului se numără: Casa TIFF, Casa Tranzit, Teatrul Național Cluj Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino, Deutsches Kulturzentrum Klausenburg, Fabrica de Pensule, Uniunea Studenţească Maghiară din Cluj, Eximtur, Toyota, Aeroportul Internațional Avram Iancu, CTP, Vitrina Advertising, biletmaster.ro.
Pachetul
Interferences Grand 2018 – care include bilete la cele opt spectacole
prezentate în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj – poate fi achiziționat
de pe site-ul www.biletmaster.ro și de la
casa de bilete a Teatrului.