- 24 July 2016 - 29 July 2016
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman ICR Beijing Peter Sragher Recital de poezie Poezie
În perioada 24 - 29 iulie 2016, ICR Beijing orgnizează numeroase activități menite să promoveze literatura română, în centrul cărora se află poetul și traducătorul Peter Sragher, Președintele Filialei București - Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Vineri, 29 iulie 2016, ora 14.30, la sediul ICR Beijing, va avea loc recitalul de poezie susținut de scriitorul Peter Sragher și o expoziție de carte. Poeziile vor fi recitate de poet în limbile română și engleză, iar versiunea în limba chineză va fi proiectată pe ecran. Vor fi expuse cărți de poezie semnate de către artist și cărți științifice semnate de către Ion M. Ștefan. Aceste cărți vor fi date spre utilizare Bibliotecii ICR Beijing. De asemenea, va conferenția despre „Poezia română de astăzi".
Timp de câteva zile, artistul se va întâlni cu reprezentanții Uniunii Scriitorilor din China, cu reprezentanții Asociației Traducătorilor din China, cu domnul Meng Chao, vice-președintele Editurii Universității Renmin și cu reprezentanții China Publishing and Media Holdings. În cadrul acestor întâlniri, vor avea loc discuții despre poezia contemporană română și chineză, despre traducerea literară și se vor stabili viitoare colaborări bilaterale.
Poetul se află în China cu prilejul celui de-al treilea Forum al poeților din întreaga lume cu tema Apa și râuri: origini ale vieții versus poeziei, organizat de către Foreign Poets with HUNTER, care va avea loc la Qinghai, în perioada 30 iulie - 3 august 2016, la care a fost invitat să participe. În cadrul acestui forum, domnul Peter Sragher va citi ultimele sale poeme, va susține un scurt eseu cu tema festivalului și va oferi organizatorului pentru biblioteca instituției câteva cărți semnate de domnia sa.
Peter Sragher, poet și traducător de renume din germană, engleză și alte limbi străine, Președintele Filialei București - Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor din România (USR), este membru al Consiliului USR şi a Grazer Autorenversammlung din Austria.
A publicat volumele „De ce m-ai făcut sărutul urii", Ed. Du Style, București, 1995; „Să facem un copil", Ed. Paralela 45, București, 2003, „De ce m-ai făcut Doamne / Por qué me hiciste Dios", volum bilingv de poezii, trad. de Al. Calciu, editions amb, Buc., 2005, „Ascultă liniștea vorbind / Hear silence speaking", volum bilingv, Lapwing Publishing House, Dublin, 2012; „Dimineața sărută genunchiul Athenei", volum în trei limbi, Editura Brumar, Timișoara, 2012.
A făcut numeroase traduceri din poeți austrieci și a scos şase volume bilingve a poețiilor austrieci contemporani, precum Bernhard Widder, Ernst David, Gerhard Kofler, Bruno Weinhals şi Christian Loidl.
A participat la numeroase festivaluri de poezie în străinătate şi în România.
A realizat expoziții foto, iar în 2007 și 2008 a prezentat expoziția sa de fotografie alb-negru „Lemn viu, lemn rupt, lemn mort în prater și lobau - Austria", la Muzeul Municipiului București, la Reșița, Slobozia și la Café Tabiet-București. Microexpoziția de fotografie a avut loc la Librăria Semn de carte din Reşița şi la Green Hours, în 2010, la București.