- 14 December 2020
- Tags Istoria României într-un obiect Cufărul de campanie al lui Cristodulo Cerchez ICR New York
„Istoria României într-un obiect/ The History of Romania in One Object”, proiectul ICR New York ce urmărește familiarizarea publicului american cu istoria României, reprezentată, de fiecare dată, printr-un obiect unic, cu puternice și multiple implicații, prin care se poate reconstitui o întreagă perioadă istorică, continuă luni, 14 decembrie 2020, cu prezentarea „Cufărului de campanie al lui Cristodulo Cerchez (1877)”.
Artefactul dezvăluie unul dintre cele mai importante momente în crearea statului român modern, Războiul de Independență din anii 1877 – 1878. Asediul de la Plevna și predarea generalului otoman Osman Pașa colonelului Cristodulo Cerchez au devenit un simbol durabil al vitejiei în luptă și al mărinimiei în victorie. Mai multe informații despre epocă și eroii săi pot fi descoperite prin intermediul istorisirii din spatele cufărului colonelului, devenit mai apoi general, Cristodulo Cerchez.
Acest episod al seriei este realizat în colaborare cu Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași, pe baza textului scris de istoricul și curatorul Sorin Iftimi, prezentarea video aparținând istoricului și curatorului Ioan Iațcu. Filmul este semnat de Mihai Neagu. Materialul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR New York la ora locală 2 p.m. (21.00 ora României).
Seria online „Istoria României într-un obiect”, dezvoltată în parteneriat cu unele dintre cele mai importante muzee de istorie din țară, evocă epoci decisive din trecutul României pornind de la artefacte sau vestigii cu o puternică valoare simbolică, reprezentativă.