- 26 October 2017 - 27 April 2017
- Tags „Luna Enescu la ICR” continuă cu un eveniment editorial
Institutul Cultural Român a continuat seria de evenimente din cadrul programului „Luna Enescu la ICR”, prin lansarea volumului George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini, volumul 2, în colaborare cu Muzeul Național „George Enescu”. Evenimentul a reunit joi, 26 octombrie, de la ora 18.00, în aula Muzeului Național George Enescu, numeroase personalități culturale, muzicologi, oameni interesați de personalitatea marelui compozitor și dirijor.
Cei prezenți au asistat la un dialog al ideilor și la mărturii emoționante despre George Enescu, dar și despre muzicologul Viorel Cosma, autorul volumului, care a plecat dintre noi în urmă cu doar câteva luni.
În partea a doua a evenimentului, cei prezenți s-au bucurat de un recital cameral susținut de Gabriel Croitoru (vioară), Marin Cazacu (violoncel) și Iulian Ochescu (pian). Au fost interpretate lucrări de George Enescu, Constantin Dimitrescu, Paul Constantinescu și Béla Bartók.
„ICR este onorat că face parte, printr-o parte consistentă a activității noastre de promovare a valorilor culturale, din această familie a muzicii românești. Programul „Luna Enescu la ICR” a fost rezultatul firesc al numeroaselor acțiuni pe care reprezentanțele ICR le-au derulat în străinătate, cu o frecvență aproape lunară, dar mai ales al succesului pe care fiecare eveniment în parte l-a avut în marile capitale culturale ale lumii. George Enescu a reușit să surprindă esența poporului român în muzica lui, prezentă acum pe scene prestigioase. Cu doar o lună în urmă, Orchestra Filarmonicii din Londra a deschis stagiunea cuOedipe, sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski, generând ropote de aplauze din partea celor peste 2.500 de spectatori. Sunt convinsă că, după un asemenea moment de vârf, muzica lui Enescu va ajunge acolo unde îi este locul, în repertoriile marilor instituții muzicale din Europa. La acest lucru a contribuit și directorul artistic al Filarmonicii din Londra, domnul Timothy Walker, care a accentuat în discursul său, ținut cu ocazia premierei, extraordinara colaborare pe care o are cu toți partenerii români, menționând domnia sa Festivalul Internațional George Enescu și Institutul Cultural Român”a declarat doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.
La rândul său ,doamna Cristina-Liliana Andrei, directorul Muzeului George Enescu, a spus: „Muzeul George Enescu are un parteneriat extraordinar cu Institutul Cultural Român. Încă din 2003 am început să edităm împreună lucrări legate de personalitatea lui George Enescu. Este vorba despre un număr însemnat de lucrări camerale inedite, descoperite în arhivele noastre de violonistul Sherban Lupu. Au urmat numeroase alte cărți, iar azi lansăm cea mai recentă apariție editorială, ca urmare a acestei colaborări extrem de fructuoase. Mulțumesc conducerii ICR pentru inițiativa extraordinară de a avea o întreagă lună dedicată lui Enescu. Îmi este greu să vorbesc despre acest volum, pentru că este ultimul realizat de maestrul Viorel Cosma. Din fericire a reușit să adune tot materialul necesar pentru această editare extraordinară, care nu înseamnă doar condiții grafice excelente, ci și un mod deosebit de a pune în circulație valori precum George Enescu. ICR, prin filialele din străinătate, mai ales, face lucruri extraordinare în această privință”.
„Nu știu să spun dacă ce lansăm astăzi este mai degrabă o carte sau un album”a punctat domnul Mihai Cosma, muzicolog. „Aș prefera să spun că este un album care se auto-povestește, un album care descrie și te îndrumă, care îți ghidează pașii și te călăuzește prin cariera lui George Enescu, aproape mai bine decât dacă ar fi fost o volum de text muzicologic. Este o foarte nimerită combinație între imagine și text. În acest al doilea volum se prezintă viața din perioada maturității și din ultimii ani ai vieții maestrului, care este și cea mai semnificativă din punctul de vedere al creației. Este perioada în care compozitorul termină Oedipe și o prezintă lucrarea la Opera din Paris, în 1936. Este perioada în care George Enescu se afirmă ca unul dintre dirijorii mari ai lumii, prin turneele desfășurate în perioada interbelică în SUA. Ziarele vremii menționează ca notabil evenimentul constituit de sosirea lui George Enescu, însoțit de soție. El a fost primit ca una dintre marile personalități mondiale ale muzicii.”
Fiica regretatului autor al volumului Enescu - muzicianul de geniu în imagini, doamna Roxana Cosma, a adăugat: „Viorel Cosma a realizat această carte care să fie o trecere între prezența lui fizică și moștenirea pe care a lăsat-o. Din păcate este un proiect editorial pe care nu a apucat să îl vadă ieșind de sub tipar. L-a iubit și la îndrăgit foarte mult pe Enescu. Mă bucur să vă pot spune că, de la înființarea ICR de către Augustin Buzura, la noi în casă se vorbea tot timpul despre proiecte, despre promovarea culturii și a muzicii românești în străinătate.”