Nichita Stănescu, Dinu Lipatti şi Dumitru Ţepeneag în programul ICR New York
În lunile octombrie şi noiembrie 2012, la New York se desfăşoară ultimele evenimente organizate de fosta conducere a ICRNY, Corina Şuteu şi Oana Radu, prin care institutul celebrează trei personalităţi marcante ale literaturii şi muzicii româneşti din secolul
A apărut nr. 83 al revistei Lettre Internationale
Lettre Internationale – toamna 2012, noul număr al prestigoasei reviste editate de Institutul Cultural Român împletește, în nota obișnuită a publicației, viziunea de ansamblu cu analiza atentă la detalii și nuanțe. De la criza rachetelor, din urmă cu o jumătate
RECOMANDARE: Dublă lansare Dan C. Mihăilescu
Volumul Ce mi se întâmplă. Jurnal pieziş de Dan C. Mihăilescu și antologia I. L. Caragiale intitulată Despre lume, artă şi neamul românesc, realizată de Dan C. Mihăilescu, apărute la Editura Humanitas, vor fi lansate sâmbătă, 10 noiembrie 2012, ora 17:00,
Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti
Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru anul editorial 2011 se acordă vineri, 9 noiembrie 2012, începând cu orele 10. 00, la sediul Primăriei Sectorului 2, în cadrul unei Gale. Primăria Sectorului 2 este pentru a opta oară consecutiv susţinătorul şi
Înființarea colecției „Biblioteca Română“
În diferite țări sunt realizate sau se află în curs de realizare colecții ale scrierilor clasice, din diferite domenii, ale culturii respective. De exemplu, colecția „The Library of America” este o elocventă prezentare a scrierilor clasice ale culturii americane.
Organizarea Bibliotecii Culturii Române în Institutele Culturale Române din străinătate și cooperarea cu editurile
Așa cum s-a prevăzut în documentul Programele Institutului Cultural Român 2012-2013 (nr. 15747/16. 10. 2012), fiecare institut cultural român din exterior iși organizează, dotează și administrează Biblioteca Culturii Române. Biblioteca va cuprinde cărți și
Regizorul Andrei Șerban la Festivalul Național de Teatru
Regizor a două dintre cele mai „vânate” spectacole ale stagiunii trecute, invitate în două secțiuni ale FNT – Hedda Gabler de Henrik Ibsen* și Lear(a) de William Shakespeare –, Andrei Șerban se află la actuala ediție a Festivalului Național de Teatru în
Lansarea ediţiei franceze a romanului Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă
Versiunea franceză a romanului Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă este în curs de apariţie în colecţia „Lettres d’ailleurs a Editurii Ginkgo din Paris. Traducerea, realizată de Dominique Ilea, a beneficiat de sprijinul Institutului Cultural Român prin programul
Scriitorul Norman Manea, invitat de ICR la Göteborg și Stockholm
Scriitorul Norman Manea se va afla în turneu în Suedia în perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2012, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm. Programul va cuprinde trei seminarii pe teme legate de exil și migrație în cadrul Târgului de Carte de
Gabriela Adameşteanu la Festivalul de literatură de la Mantova
Gabriela Adameșteanu va fi prezentă la cea de-a XVI-a ediţie a prestigiosului Festival de literatură de la Mantova, desfășurat în perioada 5-9 septembrie 2012. Scriitoarea va participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român de Cultură şi Cercetare Umanistică
O nouă apariţie editorială // Bucureşti. Memoria unui oraş de Narcis Dorin Ion
„Bucureştiul a fost numit cândva, şi nu fără temei, Micul Paris. Lucrul se petrecea în perioada interbelică şi justifica, cu oarecare mândrie, realizările arhitectonice notabile care dăduseră oraşului, începând cu finele veacului al XIX-lea, o nouă înfăţişare.
Volumul Corpul, parte a trilogiei Orbitor de Mircea Cărtărescu, tradus în olandeză cu sprijinul ICR
Corpul, partea secundă a trilogiei Orbitor a lui Mircea Cărtărescu, a apărut în traducerea olandeză a lui Jan Willem Bos la editura De Bezige Bij, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul Translation and Publication Support Programme - TPS. NRC Handelsblad,