Marți, 14 mai 2013, de la ora 19.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc proiecția filmului Lecţii de îmbrăţişare / Vaje v objemu, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul sloven Metod Pevec. Evenimentul este organizat de Ambasada Sloveniei la Bucureşti în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi va avea loc în prezenţa Excelenţei Sale doamna Jadranka Šturm Kocjan, ambasadorul Sloveniei la București, a vicepreşedintelui ICR, domnul Vladimir Simon, precum şi a invitatului special al evenimentului, regizorul Metod Pevec.
„E limpede că dansul este pentru mine o veşnică ispită”, spune Pevec. „Nu e film în care să nu fi introdus o scenă de dans. De data asta, povestea se desfăşoară efectiv în ritm de tangou. Cu toate acestea, Lecţii de îmbrăţişare nu este un film cu dansuri – e vorba doar de câteva lecţii. De fapt, este un film despre relaţiile interumane. Dar, pe de altă parte, relaţia şi chimia dintre dansatorii de tangou constituie filosofia fundamentală a acestui dans.”
Două cupluri în floarea vârstei, aparent satisfăcute de relaţia lor, decid să ia lecţii de dans. Chiar de la primele ore, învăţăceii se confruntă cu pasionala cultură latino a atingerii şi cu tipicul schimbării frecvente a partenerilor de dans. Dacă la început cele două cupluri păreau să aibă o mulţime de lucruri în comun, acum încep să fie tot mai intrigate de diferenţele pe care le intuiesc în personalitatea celor care formează celălalt cuplu. Relaţia aparent solidă începe să se destrame, iar noua atracţie reciprocă e tot mai greu de disimulat. A sosit momentul să facă nişte alegeri dificile.
Premiera mondială a filmului a avut loc la ediţia din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Trieste, în cadrul noii secţiuni, intitulate „Sorprese di genere". Pelicula a primit trei premii la Festivalul Filmului Sloven, în 2012: pentru cel mai bun regizor, pentru cea mai bună actriţă şi pentru cel mai bun actor într-un rol principal. Anul acesta, filmul a fost prezentat la două prestigioase festivaluri internaţionale de film din SUA: Cinequest din San Jose, California şi European Union Film Festival Chicago.
Metod Pevec (n.1958, Slovenia) este regizor, scenarist, scriitor de romane și nuvele şi actor. Încă din timpul studiilor universitare de filosofie şi literatură comparată, în anii '70 şi '80, a jucat în mai multe filme de lungmetraj slovene şi iugoslave, precum şi în seriale TV. Printre cele mai cunoscute se numără colaborările cu regizorul sârb Živojin Pavlović, precum rolul din La revedere, ne vedem în următorul război (1981). A regizat filmele: Lecţii de îmbrăţişare (2012), Alexandrinele (documentar, 2011), Noapte bună, domnişoară (2011), Hitul verii (lungmetraj de televiziune, 2008), Estrellita (2007), Sub fereastra ei (2003).
Filmul proiectat la ICR va fi subtitrat în limba engleză. La finalul proiecţiei, regizorul Metod Pevec va răspunde întrebărilor publicului.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.