Festivalul Internațional de Muzică "Regina Vioară"

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău , în colaborare cu Asociația „Art Goya Internațional”, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Primăria Municipiului Chișinău și cu sprijinul companiei JTI, organizează în perioada 20 – 25 septembrie, la Chișinău, Festivalul Internațional de Muzică Violonistică „Regina Vioară”, ediția V-a.
Printre principalele obiective ale Festivalului sunt : promovarea și susținerea tinerelor talente de vioară din Republica Moldova și România; intercalarea diverselor culturi muzicale prin intermediul artiștilor din întreaga lume şi integrarea într-un spaţiu cultural unic cum este cel din Republica Moldova; promovarea, în rândul tinerilor, a viorii ca instrumentul muzical și a muzicii violonistice de diverse genuri (clasică, folclor, jazz); stabilirea unor relații de colaborare și prietenie între tinerii muzicieni din Moldova și România cu tinerii muzicieni din alte țări ale lumii;facilitarea schimburilor culturale internaționale; integrarea tinerilor muzicieni moldoveni în circuitul valorilor europene.
În cadrul actualei ediții a Festivalului, alături de renumiți tineri maeștri, precum Ilian Gârneț (Republica Moldova), Gabriel Croitoru şi Marin Cazacu (România), vor concerta tineri violoniști din mai multe țări ale lumii: Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia, Spania, Irlanda. Aceștia vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchievici” și de Orchestra Festivalului, la pupitrul cărora se vor afla Dumitru Goia, Mihai Agafiţă, Roman Baltag,Vasile Goia (Republica Moldova), Alexandru Ganea, Cristian Florea (România), Steven Huang (SUA).
În zilele de 21 și 24 septembrie, în sala mică a Filarmonicii vor evolua cei mai talentați elevi și studenți de la instituțiile de învățământ muzical din țara, îndrumați de cunoscuții profesorii Galina Buinovschi, Boris Dubosarschi, Dorina Boțu, Ala Gusev, Cătălina Timofte, Viorica Andriuţa . În cadrul Festivalului va evolua Ansamblul de violoniști al Liceului ”Ciprian Porumbescu” din capitală, condus de profesorul Nicolae Buinovschi.
Concertele se vor desfășura atât la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchievici”, cât și la Sala cu Orgă (22 și 23 septembrie a.c.) și la Palatul Național din Chișinău (25 septembrie a.c.)
În programele concertelor au fost incluse bijuterii violonistice ale muzicii universale din creația unor autori din Franța, Spania, Austria, Italia, Rusia, Germania, SUA, Ungaria, Polonia, România și Republica Moldova. Spectatorii vor putea audia în premieră piesa ”Nostalghia” – în memoria lui Andrei Tarkovsky, scrisă pentru vioară și orchestră cu coarde de renumitul compozitor japonez Toru Takemitsu și interpretată de tânăra sa compatriotă Aya Sanada.
Festivalul se va încheia pe 25 septembrie cu un concert extraordinar, intitulat „De la folclor spre culmile muzicii clasice”, în cadrul căruia vor evolua violoniștii : Ilian Gârneț (Republica Moldova), Ana Savkina (Rusia), Artur Kaganovsckiy (SUA), Aya Sanada (Japonia), Maria Monserrat Florea (Spania), precum și tinerii interpreți moldoveni Ionel Manciu și Grigore Cuciuc care în prezent își perfecționează măiestria artistică în Marea Britanie.
 



PROGRAMUL
Festivalului Internaţional REGINA VIOARA
20 – 25 Septembrie 2013

20 septembrie
Sala Mare a Filarmonicii Naţionale “Serghei Lunchevici”

Participă Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale
În program:
Partea I

1) Glazunov - Concertul pentru vioară şi orchestră
Solistă Anna Savkina (Russia), dirijor Alexandru Ganea (România)

2) H.Weniawski – „Romanţa” din Concertul Nr. 2 pentru vioară şi orchestră, Solist Maria Postolachi eleva clasei a IV al Liceului “Ciprian Porumbescu”, dirijor Steven Huang

3) Frolov- Gershwin fantezia pe teme din opera „Porgy and Bess” solist Ionel Manciu,dirijor Mihai Agafiţă (R. Moldova)

Partea II
4) P.Sarasate – „Introducţia şi tarantella” Solist Iohan Coman elevul clasei a VI al Liceului “Ciprian Porumbescu”, dirijor Steven Huang

5) E.Chausson – „Poem” pentru vioară si orchestră
Solistă Maria Montserrat Florea (Spania), dirijor Cristian Florea (România)

6) H. Weniawski – „Legenda” Solist Olivia Croitoru eleva clasei a VIII al Liceului
„Ciprian Porumbescu”, dirijor Alexandru Ganea

7) S. Prokofiev – Concert pentru vioară si orchestră Nr.1
Solist Ilian Gârneţ, dirijor Mihai Agafiţă

21 septembrie
Sala mică a Filarmonocii Naţionale
CONCERT „GALINA BUINOVSCHI şi DISCIPOLII SĂI”


22 septembrie
Sala cu Orgă
Participă Orchestra Festivalului
În program:
1) G.Enescu - “BALADA” pentru vioară si orchestră
Solistă Dumitriţa Gore, dirijor Roman Baltag (R.Moldova)

2) W.A. Mozart - Concert pentru vioară si orchestră Nr.1
Solistă Anna Savkina, dirijor Dumitru Goia (România)

3) L.Bernstein - “SERENADE” pentru vioară si orchestră
Solist Artur Kaganovskiy (SUA), dirijor Steven Huang (SUA)

4) T.Takemitsu “Nostalgie” in memoriam Andrei Tarkovskiy - pentru vioară si orchestră
Solistă Aya Sanada (Japonia), dirijor Steven Huang (SUA)

5) J.Brahms – Dublu Concert pentru vioară,violoncel şi orchestră,
Solişti: Gabriel Croitoru (vioară), Marin Cazacu (violoncel),
Dirijor Dumitru Goia

23 septembrie
Sala cu Orgă

Recital de vioară

1) C. Franck - Sonata in A – major pentru vioară şi pian
Solist Grigore Cuciuc (vioară) şi Diana Galakhova (pian)

2) E. Ysaye – Sonata pentru vioară solo Nr. 6
Solistă Anna Savkina

3) Z. Kodaly – Duo pentru vioară şi violoncel
Solistă Maria Montserrat Florea (vioară) şi Cristian Florea (violoncel)

4) C. Saint- Saens – „Studiu in formă de vals” pentru vioară şi pian,
Solist Ionel Manciu (vioară ) şi Margareta Cuciuc (pian)

5) F. Kreisler – Variationen uber ein thema von Corelli pentru vioară şi pian Solistă Aya Sanada (vioară) şi Margareta Cuciuc (pian)

6) H. Weniawski – “Polonaise de concert” opus 4 pentru vioară şi pian
Solistă Aya Sanada (vioară) şi Margareta Cuciuc (pian)

7) Bloch - “Nigun” Pentru vioară şi pian,
Solistă Aya Sanada (vioară) şi Margareta Cuciuc (pian)

8) W.A.Mozart - Duet pentru vioară şi violă in G –major
Solistă Artur Kaganovskiy (vioară) şi Eszter Szilveszter (violă)


24 septembrie
Sala mică a Filamonicii Naţionale

Recital de Vioară
Participă elevii şi studenţii profesorilor Boris Dubosarsrchi, Dorina Boţu, Nicolae Buinovschi, Ala Gusev, Cătălina Tomofte, Ansamblul de violonişti al Liceului “Ciprian Porumbescu” conducător artistic prof. Nicolae Buinovschi


25 septembrie
Sala Mare a Filarmonocii Naţionale „Serghei Luncheviciˮ

Participă Orchestra Festivalului
Partea I

1) P.Sarasate – fantezia „Carmen”,
solist Artur Kaganovskiy, dirijor Steven Huang

2) P.I. Ceaikovski „Serenade Melancolique”
solistă A. Savkina,dirijor Dumitru Goia

3) C. Saint - Saens „Rondo capriccioso”
solistă Aya Sanada, dirijor Alexandru Ganea

4) M.Ravel – Rapsodia „Tzigane”
solist Grigore Cuciuc, dirijor Steven Huang

5) P.Sarasate – „Melodii lăutăreşti”
solistă Maria Montserrat Florea, dirijor Cristian Florea

6) V. Goia „Omagiu lui Serghei Lunchevici” după „Balada” de C. Porumbescu
pentru vioară,cor mixt şi orchestră
solist Ionel Manciu, dirijor Vasile Goia

7) F. Waxmann – Fantezia „Carmen”
solist Ilian Garnet, dirijor Steven Huang

8) Bela Bartok „Şase dansuri româneşti” pentru vioară si orchestră
solişti: A.Savkina,M. Florea, A.Kaganovskiy,I. Manciu,G.Cuciuc, Aya Sanada. Dirijor Vasile Goia

9) N. Paganini variaţiuni pe tema „Carnavalului Vaneţian” pentru vioară si
orchestră
solişti: I. Gârneţ, A.Savkina,M. Florea, A.Kaganovskiy, I.Manciu, G.Cuciuc, Aya Sanada. Dirijor Vasile Goia