În contextul unor evenimente mai ample dedicate sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, ICR Lisabona a inaugurat, miercuri 15 ianuarie 2014, o expoziție a pictorului Laurențiu Midvichi, intitulată FIBRAS DE SILÊNCIO/ FIBRE DE TĂCERE.
Lucrările prezentate alcătuiesc un demers de explorare a unui puternic simbol creştin, peştele, printr-o serie de variate juxtapuneri figurative ce propun "lecturi" multiple, cu caracter narativ sau simbolic. Peştele, leitmotiv dens, abundent invocat în mistica creştină, este evocat ca un semn al vieţii proliferante, al miracolului (înmulţirea peştilor), al apei botezului, al tuturor creştinilor botezaţi, al învierii cristice. Simon-Petru, piatra unghiulară a bisericii creştine, este în primul rând, aşa cum ştim, “un pescar de oameni”.
La vernisaj, directorul ICR Lisabona, Daniel Nicolescu, a rostit o scurtă prelegere cu tema "Cultura română azi", urmată de o prezentare a lucrărilor.
Laurenţiu Midvichi (n. 1979) este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Se bucură de o activitate prodigioasă în domeniul book-design şi este autorul coperţilor seriei de autor José Saramago (Polirom). A avut 13 expoziţii personale (între care trei în Portugalia, la Lisabona, Braga şi Porto). Este laureat al unui important număr de premii naţionale pentru pictură şi grafică. Proteic în manifestări şi acoperind o largă paletă stilistică, pictorul s-a arătat interesat, în ultima vreme, de virtuţile reprezentărilor figurative şi de un clasicism formal, de care se slujeşte pentru ilustrarea anxietăţilor şi rătăcirilor umane, pentru dezvoltarea unor analize ale profunzimilor psihologice.
Expoziția va fi deschisă până la 15 februarie 2014.