- 8 May 2019
- Tags Icr lisabona Expozitie Calatoria rinocerului Icr
Expoziţia colectivă "Călătoria Rinocerului. De la București la
Lisabona via Nürnberg", curatoriată de Sofia Fränkl (Nürnberg) și Bogdan
Severin Hojbotă, prezenți și cu lucrări proprii în cadrul evenimentului, va fi găzduită, în perioada 8 mai-15 iulie 2019, de Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama).
Vernisajul va avea loc în data de 8 mai, la ora 19.00, în prezența artiștilor/ curatori și a pictorului Ștefan Pelmuș. Expoziția conține lucrări de pictură, sculptură, fotografie, instalație și grafică ale unui grup de artiști români contemporani de primă mărime.
Deși primele reprezentări artistice (din Europa) ale unui rinocer datează din sec. 3 î.Hr, și din perioada împăraților romani Domitian, Commodus și Caracalla, povestea rinocerului ca subiect al unei opere de artă are ca punct de pornire celebra gravură a lui Albrecht Dürer. Sosit în anul 1515, rinocerul indian (un cadou diplomatic al lui Afonso de Albuquerque, guvernatorul Indiei, pentru Manuel I al Portugaliei), a fost găzduit inițial la Turnul Belém din Lisabona, la acea dată aflat în construcție. Regele Manuel I i-l trimite ulterior în dar Papei Leon al X-lea. Din păcate, rinocerul nu a reușit niciodată să ajungă la Roma, înecându-se într-un naufragiu în largul coastei nordice a Italiei. Între timp, faimosul Turn Belém, parte a unei serii de fortificații menite să protejeze portul natural al Lisabonei primește la baza unuia dintre cele patru turnulețe inferioare, o sculptură în piatră ce imortalizează celebrul rinocer. În scurta sa aventură pe pământ european, acesta îl inspiră și pe marele gravor german Albrecht Dürer, care îl imortalizează, după o descriere literară (a neguțătorului portughez Valentim Fernandes), în faimoasa sa gravură Rhinocerus. Nu tocmai precisă din punct de vedere anatomic, lucrarea lui Dürer arată un animal fabulos într-o armură nituită, similară celei aparținând unui cavaler medieval. Această interpretare fantezistă a realității s-a imprimat în mentalul colectiv al epocii ca imagine reală a exoticului animal; tot ea este sursa fascinației și inspirației pentru zeci de artiști care ulterior, de la Rafael până la Salvator Dali și Eugen Ionescu, au reluat motivul fabulosului rinocer adăugându-i noi semnificații.
La mai bine de 500 de ani de la realizarea faimoasei gravuri a lui Dürer, expoziția organizată sub egida Institutului Cultural Român de la Lisabona, își propune o nouă abordare a epopeii începute pe pământul Portugaliei și care continuă și azi. Artiștii participanți la expoziție sunt: Cristian Bădescu (pictură), Cristina Bolborea (obiect), Doina Botez (grafică), Laura Covaci (pictură digitală), Gabriela Cristu (pictură), Darie Dup (sculptură), Reka Csapo Dup (fotografie), Daniela Făiniș (porțelan), Suzana Fântânariu (grafică), Sofia Fränkl (grafică, obiect, instalație), Alina Gherasim (pictură), Ana Golici (pictură), Bogdan Hojbotă (sculptură), Ion Iancuț (sculptură), Petru Lucaci (pictură), Ștefan Pelmuș (pictură).