Expoziția "Alexei Mateevici - Odă limbii române "

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău și Casa-Muzeu „Alexie Mateevici” din satul Zaim organizează, pentru a marca Ziua Limbii Române, expoziția „Alexie Mateevici - Odă limbii române”.

Expoziția este dedicată celor 125 de ani de la nașterea poetului Alexie Mateevici și va cuprinde date complexe formate din: manuscrise, fotografii și poezii, mărturii ale cronicarilor, scriitorilor clasici și contemporani despre limba română și poezii dedicate limbii române.

La deschiderea oficială vor lua cuvântul Nichita Danilov, directorul adjunct al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Ion Găină, directorul Casei-Muzeu „Alexie Mateevici” din satul Zaim, poetul Ion Hadârcă, academicienii Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija.
Evenimentul va avea loc joi, 29 august 2013, ora 11.00, în rondul de la Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Chişinău.