Pe 3 mai, în cadrul festivalului PEN World Voices, au fost anunțați la New York câștigătorii Premiului pentru Cea Mai Bună Carte Tradusă. Acest premiu e decernat anual de către Three Percent, revista online a editurii Open Letter Books a Universității Rochester, o casă editorială specializată în traduceri literare. Premiul pentru Cea Mai Bună Carte Tradusă e decernat pentru cea mai bună traducere originală publicată în engleză în anul editorial precedent. O listă de nominalizări e anunțată cu cîteva săptămîni înainte; se acordă două premii, unul pentru proză, altul pentru poezie.
Pentru apariții editoriale din anul 2012, la traducere de proză câștigătorul a fost George Szirtes, care a tradus din maghiară în engleză Satantango, de László Krasznahorkai, iar la poezie cîștigătorul a fost Sean Cotter, pentru antologia Wheel with a Single Spoke, apărută la Archipelago Books. Ar trebui menționat că munca de traducător a lui Sean Cotter a mai fost recompensată cu o nominalizare la aceste premii în 2010, pentru volumul Lightwall, tradus din poezia Lilianei Ursu, și apărut la Zephyr Press. Sean Cotter este conferențiar la University of Texas at Dallas; și-a obținut doctoratul la University of Michigan, din Ann Arbor, în 2004, iar între ariile lui de specializare se află și literatura română.
„Lucrez foarte încet“, mi-a spus odată Sean Cotter, când îmi descria cum traduce, și aceasta nu e nici o metaforă, ci o foarte bună măsură a unui stil profund de a aborda actul și arta traducerii. Pentru că nu e vorba despre o simplă transpunere imediată, ci de o traducere literară văzută ca o punte între două culturi. Munca lui Sean Cotter include o reflecție bine fundamentată teoretic, dublată de o cunoaștere impecabilă a limbii și culturii române. Din câte știu, Sean Cotter nu are nici o legătură de familie cu România, dar a citit cu creionul în mână multe cărți dificile și fundamentale ale culturii noastre, așa cum ar fi, de exemplu, Cuvânt împreună despre rostirea românească de Constantin Noica. El cunoaște în detaliu toată poezia românească, până la aspecte dintre cele mai puțin știute. Într-o perioadă îmi spunea că citește în principal poezie, și asta înseamnă că citea enorm. Mi-a vorbit despre ceea ce îl interesează în opera unor autori moderniști, ca de exemplu T.S. Eliot sau Ezra Pound, dar și de interesul lui pentru evoluția ideilor din arta traducerii în perioada istorică a României mici, apoi în perioada interbelică, în România Mare.
Sean Cotter a studiat în detaliu actul traducerii în toate aceste perioade istorice și a scris studii despre acest subiect academic. Atunci când selectează un autor pentru a traduce un text, există întotdeauna o motivație literară sau academică profundă, de cele mai multe ori amândouă. Premiul pe care-l aminteam mai înainte reprezintă nu doar confirmarea calității unui volum de poezie excepțional deopotrivă prin textul sursă și prin traducere, ci a unui întreg program academic, o viziune profundă asupra culturii române și a expresiilor ei literare.
Între temele academice pe care Sean Cotter le-a studiat, ar merita amintit aici unul dintre articolele lui recente, Romania as Europe's Translator: Translation in Constantin Noica's National Imagination, publicat în Contexts, Subtexts, and Pretexts: Literary Translation in Eastern Europe and Russia, editor Brian James Baer (John Benjamins, 2011), pp. 79-95.
Ar fi multe de spus despre Wheel with a Single Spoke; mi-aș dori ca specialiștii mult mai îndreptățiți decât semnatarul acestor rânduri să comenteze această importantă apariție editorială, în particular – în ceea ce privește selecția din opera lui Nichita Stănescu. Întrucât acum ne aflăm într-un moment de sărbătoare literară prilejuit de importanta recunoaștere amintită mai sus, îmi voi îngădui cîteva observații.
Întâi de toate, ar fi de discutat structura cărții. Volumul cel mai prezent în selecție este Necuvintele (din 1969), apoi Belgradul în cinci prieteni (din 1972), marcând, astfel, perioada cea mai plină de inspirație și mai originală a lui Nichita Stănescu. Doar patru poeme din volumul 11 elegii (apărut inițial în 1966) au fost reținute în această antologie, iar volumul de debut Sensul iubirii (din 1960) este reprezentat de doar două poeme, în timp ce Un pământ numit România (din 1969) este reprezentat de numai un singur poem. Această selecție mi se pare extrem de interesantă nu doar pentru că arată ce poate fi tradus din opera lui Nichita Stănescu, ci și pentru că a fost realizată de un cititor calificat de poezie, care se apleacă asupra acestei moșteniri literare la trei decenii de la moartea poetului.
Probabil că o asemenea antologie făcută în 1980 ar fi arătat altfel, poate și pentru că pe atunci exista un alt context politic; astăzi, receptarea poate așeza în perspectivă istorică și literară opera lui Nichita Stănescu. Foarte importantă mi se pare Postfața traducătorului, pp. 307-316, conținând aspecte semnificative asupra locului pe care poezia lui Nichita Stănescu a avut-o în spațiul literar românesc în perioada vieții autorului, dar și a moștenirii pe care această operă o are acum. „Nichita Stănescu was the defining poet of Communist-era Romania“, scrie Sean Cotter, și aduce argumente pentru a situa poezia aceasta în contextul ei istoric. Și mai spune astfel: „În timp ce această ediție include poeme din fiecare dintre volumele lui Stănescu, m-am concentrat pe perioada deosebit de creativă dintre 1965 și 1971, pentru a reprezenta apariția și creșterea stilului său caracteristic. Vocea lui distinctă s-a dezvoltat, cred eu, în mare parte grație prieteniei lui cu diverși poeți sârbi, începând cu traducerea realizată de el în română din opera lui Vasko Popa, în 1965. Din acest motiv am inclus toate poemele din scurtul volum Belgradul în cinci prieteni, publicată inițial în fosta Iugoslavie într-o ediție bilingvă în 1970“.
Postfața discută și raportul lui Nichita Stănescu cu politica zilei, descriind două dintre volume drept „political books“ (cele apărute la Editura Militară), dar și evoluția aspectelor pur literare ale operei poetice. Astfel, selecția poemelor din Wheel with a Single Spoke are mari șanse de a fi foarte aproape de un răspuns semnificativ la întrebarea: ce rămâne din moștenirea literară a lui Nichita Stănescu?
Aștept cu mare interes viitoarele lucrări ale lui Sean Cotter, între care volumul Literary Translation and the Idea of a Minor Romania, în curs de apariție la University of Rochester Press (am aflat despre această apariție editorială pe pagina academică a lui Sean, la University of Texas at Dallas), precum și volumul întâi din Orbitor, care va apărea sub titlul Blinding: 1, la Archipelago Books, pe 22 octombrie 2013. Cred că nu e deloc ușor să construiești atât de mult și atât de bine – lucrând cu ideile și materialul literar provenit din cultura română – în mediul academic și editorial din Statele Unite, unde competiția pe piața editorială e un factor important, iar perspectivele unor apariții editoriale reflectă viziunea publicului și a editorilor asupra importanței traducerilor provenite din alte spații culturale. Realizările amintite aici mi se par a fi cu atât mai demne de admirație.
Sursa: http://www.observatorcultural.ro/
