Primele zile de aprilie vor transforma sediul ICR Istanbul într-un tărâm de poveste, amintiri și nostalgie. Luni, 2 aprilie 2018, ora 19:00, la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul va avea loc vernisajul expoziției de fotografie Adakale - Nesilde Nesile/ Adakaleh – de la o generație la alta, semnată de fotograful turc Bașak Balkan.
Locuitorii din Istanbul și turiștii care vor vizita orașul în acea perioadă sunt invitați, pe o perioadă de trei săptămâni, să intre în lumea captivantă a fotografiei. O serie de instantanee, adunate într-o expoziție inedită, care ilustrează fragmente din viața a trei-patru generații de familii turcești de pe insula Adakaleh. Fotografiile reflectă simbolic destinul locuitorilor fostei insule dunărene, viața de emigrant în Turcia, ajungând până în zilele noastre. Expoziția reactualizează trecutul şi îl refoloseşte în contexte noi reușind să creeze totodată un spaţiu de rememorare a unei experienţe de viaţă unice prin împărtășirea unor amintiri puse în comun.
Bașak Balkan este născută în anul 1956, în Istanbul și locuiește în orașul Edirne. După o carieră în învățământul universitar, și-a descoperit pasiunea pentru fotografie și a participat la o serie de ateliere de specialitate din cadrul Asociației de Artă Fotografică din Edirne (EFOD - Edirne Fotoğraf Sanatı Derneği) și al Palatului de Artă Sille (SSS - Sille Sanat Sarayı), devenind una dintre membrele active ale acestora. Bașak Balkan a expus lucrări și s-a implicat în cadrul unor însemnate ateliere dintre care amintim: Time Lapse-Edirne de Enver Şengül, Black & White de Kemal Ergin, Trakya’da Kırsal Yaşam/ Viața rurală în regiunea Tracia și „Fotografii panoramice” de Serdar Akyay. În prezent, Bașak Balkan urmează cursurile de fotografie stradală predate de renumitul fotograf turc Sadik Üçok.
Lucrările artistei Süpürgemin Telleri/ Fire de mături (2013), Oniki İmam İçin / Doisprezece imami (2014) și İstasyon Berberi Cavit / Stația de tren Berberi Cavit (2015) au înregistrat un real succes la competiția de artă fotografică Cupa Sami Güner din 2013, Bașak Balkan câștigând Cupa Sami Güner, ediția a 9-a. În calitate de fotograf, Bașak Balkan s-a alăturat multor expoziții colective de artă fotografică în Republica Turcia și în străinătate. Totodată, a participat la concursuri naționale și internaționale de fotografie unde a obținut numeroase premii importante.
Una dintre strategiile prioritare ale ICR Istanbul este dezvoltarea și aprofundarea relațiilor cu membrii comunității foștilor locuitori de pe Insula Ada Kaleh, prin inițierea și derularea de evenimente culturale cu și pentru aceștia. Un alt aspect major urmărit de ICR Istanbul îl reprezintă evocarea și conservarea în memoria colectivă a foștilor locuitori de pe Adakaleh a tradițiilor și obiceiurilor insulei de pe Dunăre și a populației de origine turcă, prin organizarea de expoziții, prelegeri sau lansări de carte. Organizarea unei expoziții de fotografie cu această temă este oportună, în contextul interesului deosebit pe care îl manifestă Turcia față de istoria insulei Ada Kaleh, ICR Istanbul primind numeroase solicitări atât din partea foștilor insulari, cât și din partea populației locale pentru organizarea unui astfel de eveniment. În cadrul expoziţiei, vor fi prezentate imagini inedite, tehnica utilizată de artist fiind fotografia și fotomontajul. Prin felul în care a fost structurată de autoare, expoziția reușește să redea o mică parte a vieții, în fotografii din trecutul și prezentul celor douăzeci și opt de foști locuitori ai insulei Adakaleh, împreună cu familiile lor. Cele douăzeci și opt de familii locuiesc în orașele Bursa, Gebze, Tuzla, Edirne și Istanbul. Fotografiile de familie alb-negru provin din arhiva foto personală și sunt îmbinate cu unele actuale, realizate în decursul acestui an. Fiecare fotografie în parte este însoțită de povestea de viață, întinsă pe trei-patru generații, a membrilor fiecărei familii provenite de pe insula Adakaleh. Proiectul contribuie în mod la conservarea, în conștiința comunității insularilor, dar și în spațiul public, a amintirilor despre insula unică de pe Dunăre. Se realizează, astfel, apropierea de comunitatea insularilor și de diaspora românească din Istanbul. Un alt punct important îl reprezintă sublinierea moștenirii culturale comune între România și Turcia, în contextul celebrării a 140 de ani de relații bilaterale între cele două țări.