Concerte în încheierea Festivalului de Muzică Veche București

Concerte pentru acest început de iarnă, concerte încărcate de eleganță, culoare și vivacitate vor continua programul Festivalului de Muzică Veche București. Ultimele 3 evenimente ale ediției de anul acesta vor putea fi urmărite în direct pe site-ul earlymusic.ro, dar și pe pagina de Facebook și canalul de Youtube - Bucharest Early Music Festival.

Această nouă serie muzicală este deschisă joi, 3 decembrie, de concertul Bach. Sons and Friends, susținut de „Du o Æ” format din Ketil Haugsand și Yuko Inoue. Artiștii propun un program ce conține lucrări scrise în stilul galant, prezentate într-o formulă inedită de duo: clavecin și fortepiano. Este o ocazie unică să descoperim o îmbinare de sonorități cu personalități cât se poate de diferite, dar care funcționează atât de bine împreună.

Ansamblul de Muzică Veche „Codex” ne invită la bal vineri, 4 decembrie, tot de la ora 19. Evenimentul Dulce carmen et melodum își propune să aducă în fața publicului „muzica ușoară”, muzica de dans și cântecele de petrecere interpretate în Franța, Spania, Italia și Transilvania din secolul al XVI-lea și până în secolul al XIX-lea.

Concertul Haendel vs. Haendel, (o producție a Festivalului de Muzică Veche București) va pune punct sâmbătă, 5 decembrie, celei de-a XV-a ediții a Festivalului de Muzică Veche București. Vom avea ocazia să descoperim două fațete distincte ale marelui compozitor: creator de muzică instrumentală și creator de muzică vocală, două jumătăți care compun un întreg desăvârșit. Pe scena virtuală vor urca soprana Cristina Vasilache, violoniștii Mircea Ionescu și Rafael Butaru, violoncelistul Ciprian Câmpean și clavecinista Raluca Enea.

Festivalul de Muzică Veche București este organizat de Asociația Antiqva și de agenția Medieval Praxis. Partenerii acestei ediții a Festivalului sunt: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Cultural Maghiar București, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc.

Parteneri media: Radio România, Radio Trinitas, RFI, Radio Clasic, Profit.ro, Urban.ro, AgenţiadeCarte.ro, Informateca.ro.