Duminică, 21 iunie 2009, la Bruxelles, în cadrul programului „Un Dimanche Matin …. Rencontres avec des musiciens roumains et leurs invités" va avea loc un concert extraordinar susţinut de tânărul pianist Andrei Licareţ, pe scena prestigioasei instituţii de cultură, Flagey. Evenimentul este organizat de Centrul Român de Informare de la Bruxelles şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu European Artists Management.
Evenimentul se va desfăşura sub forma unui brunch muzical. Conceptul programului este prezentarea în mediul artistic din Bruxelles a unor tineri muzicieni români împreună cu invitaţii lor, prin organizarea, în ultima duminică a fiecărei luni, a unui eveniment muzical românesc la Flagey. Programul va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert şi Frédéric Chopin.
Andrei Licareţ, fiul binecunoscutului muzician Nicolae Licareţ, s-a remarcat în lumea muzicală încă din anii de şcoală, îndrumat de tatăl său, beneficiind şi de o largă deschidere către tot ce înseamnă artă interpretativă pe plan mondial. Stăpân pe mijloacele sale de expresie, cu o tehnică riguroasă şi un discurs fluent, tânărul pianist dă dovadă deopotrivă de sensibilitate şi anvergură solistică. Andrei Licareţ este căştigătorul a multor competiţii internaţionale (Jeunesses Musicales, Yamaha, Lory Wallfisch, Mihail Jora), fiind considerat unul dintre cei mai talentati şi promiţători artişti din generaţia sa.
Contact:
Carmen Ducaru
carmen.ducaru@roinfocentre.be
Tel +32 2 344 41 45