Proiectul artistic „Conversații neîncheiate asupra importanței absenței“/„Unfinished conversations on the weight of absence“, derulat în Pavilionul Național al României din Giardini della Biennale, Veneția, a fost expus publicului joi, 9 mai 2019. La deschidere au luat cuvântul Grigore Arbore Popescu, directorul IRCCU Veneția, Alexandru Pugna, secretar de stat, reprezentant al Ministerului Culturii și Identității Naționale, Horia Barna, director artistic al Festivalului Europalia și reprezentant al ICR, Cosmin Lotreanu, consul general al României la Trieste, Attila Kim, comisarul participării României la ediția din acest an a bienalei și Cristian Nae, curatorul expoziției. Cu această ocazie, reprezentantul Institutului Cultural Român a transmis mesajul președintelui ICR, Liliana Țuroiu:
„Este o mare onoare, pentru Institutul Cultural Român, să sprijine, în fiecare an, participarea României la Bienala de la Veneția, împreună cu Guvernul României, reprezentat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Ministerul Afacerilor Externe. Pentru ICR, Bienala de la Veneția este unul dintre principalele evenimente culturale internaționale din lume, iar, pentru artiști, este locul de necontestat unde trebuie să ajungă pentru recunoașterea universală în artă. De aceea, suntem foarte atenți și aducem în fața unui public exigent o imagine actualizată a artelor vizuale contemporane din România. În acest an, țara noastră va fi reprezentată de un grup de trei artiști, toți din aceeași generație, care și-au început cariera la nivel internațional cu aproximativ trei decenii în urmă și sunt foarte apreciați. Cele două expoziții, în Giardini della Biennale și la Noua Galerie a institutului nostru din Veneția, Palazzo Correr, Piazza Santa Fosca, aduc pentru prima dată împreună artiștii: Belu-Simion Făinaru, Dan Mihălțianu și Miklós Onucsán. Este un proiect îndrăzneț , conceput de curatorul Cristian Nae, cu sprijinul Mădălinei Brașoveanu și susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Fundația și Galeria Plan B. Fundația și Galeria Plan B, care este deja renumită nu numai în România, ci și în întreaga Europă, sub conducerea lui Mihai Pop, are și o lungă istorie în colaborarea cu noi, reprezentând artiștii și arta României. Deși toți artiștii implicați în proiect s-au născut în România, provin din orizonturi culturale diferite și, în acest moment, niciunul nu trăiește în România. Dar există o trăsătură comună care îi aduce la această conversație artistică: interesul lor de a avea un cuvânt de spus despre ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi. Este o abordare postmodernistă, dar este o atitudine post-conceptuală. De aceea, suntem mai mult decât dornici să aflăm care sunt opiniile dumneavoastră cu privire la lucrările lor și oferta culturală a României pentru această ediție a Bienalei. Institutul Cultural Român consideră că artiștii care reprezintă arta României la Bienala de la Veneția și evenimentele organizate aici, ar trebui considerați o investiție solidă în viitor. Sperăm că această conversație neîncheiată începută aici, la Veneția, să continue și pe viitor și să deschidă drumul spre alte proiecte de anvergură pe scena culturală a lumii.“
Cea de-a doua parte a expoziției s-a deschis în Noua Galerie a IRCCU Veneția, în data de 10 mai 2019, cu dezbaterea „Provocări și soluții curatoriale ale prezenței României la Bienala Internațională de Artă de la Veneția“, la care au participat arh. Attila Kim, prof. univ. dr. Adrian Guță de la Universitatea Națională de Arte București, Magda Radu, curator și membru al comisiei de selecție, Ioana Ciocan, vicepreședinte UAPR și membru al comisiei de selecție și Cristian Nae, curatorul proiectului. Invitații au susținut intervenții legate de importanța participării României la bienală, expozițiile anterioare organizate de țara noastră și participarea din acest an, raportată la contextul general al bienalei. Conferința a fost urmată de deschiderea expoziției, la care au luat cuvântul Grigore Arbore Popescu, Alexandru Pugna, arh. Attila Kim și Cristian Nae. Evenimentul s-a încheiat cu un performance intitulat „Discapital“, realizat de artistul Dan Mihălțianu și prezentat de curatorul proiectului.
Deschiderea expoziției în cele două spații expoziționale s-a bucurat de un public format din este 400 de persoane.
Participarea României la cea de-a 58-a Expoziție Internațională de Artă - La Biennale di Venezia este sprijinită de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Afacerilor Externe. „Unfinished conversations on the weight of absence“ este un proiect realizat de Fundația și Galeria Plan B, împreună cu partenerii lor: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj, Colegiul Noua Europă, București, Centrul Cultural Cluj, Fundația Art Encounters, Fabrica de Pensule, All'Origine, Galeria Nicodim din Los Angeles și București, Department of Computer Science, Donald Bren School of Information and Computer Science, University of California, Irvine(specialiști în informatică: prof. Alex Nicolau și prof. Alexander Veidenbaum), AMOCA, The Museum of Contemporary Art Sakhnin, The Mediterranean Biennale Sakhnin, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica.
Expoziția „Conversații neîncheiate asupra importanței absenței“/„Unfinished conversations on the weight of absence“poate fi vizitată până la 24 noiembrie 2019.