- 5 April 2016 - 7 April 2016
- Etichete Institutul Cultural Roman Teatrul Nottara Chisinau Teatrul Ginta Latina
În perioada 5 - 7 aprilie 2016, Teatrul „Nottara" din București va susține trei reprezentații la Chișinău, în Republica Moldova. Turneul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor.
În zilele de 5, 6 și 7 aprilie, de la ora 18:30, pe scena Teatrului de Revistă „Ginta Latină" din Chișinău, vor avea loc reprezentații ale spectacolelor Un pic prea intim de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu, Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Claudiu Goga, și Funcționarul destinului de Horia Gârbea, regia: Anca Maria Colţeanu.
Distribuții: Andi Vasluianu, Cristina Florea, Catrinel Dumitrescu, Diana Roman, Irina Velcescu, Dan Bordeianu (pe afișul spectacolului Un pic prea intim); Dani Popescu, Vali Pena, Dan Bordeianu (în Funcționarul destinului); Alexandru Repan, Mircea Andreescu, Crenguţa Hariton, Cristian Nicolaie (din distribuția spectacolului Vizitatorul).
Prezența Teatrului „Nottara" din București în cea de a doua capitală românofonă, Chișinău, reprezintă un pas important pentru colaborarea dintre cele două teatre, fiind în același timp un semnal pozitiv privind interesul teatrelor din România de a juca pe scene de dincolo de Prut, ca elemente din două spații geografice aparținând aceluiași filon cultural și spiritual.
Detalii despre accesul la cele trei reprezentații se obțin de la casa de bilete a Teatrului de Revistă „Ginta Latină" din Chișinău.