Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, continuă seria programelor educaţionale dedicate etnicilor români din jurul graniţelor, derulând în anul 2007 două proiecte în beneficiul comunităţilor româneşti din Serbia şi Bulgaria. Ambele proiecte vizează organizarea de cursuri pentru dezvoltarea studiului în limba română şi promovarea elementelor de cultură şi civilizaţie românească. Astfel, în parteneriat cu asociaţia Ariadnae Filum, ICR a iniţiat în acest an proiectul „Cultură şi educaţie românească în comunităţile româneşti din Nord-Estul Serbiei", destinat tinerilor etnici români din ţara vecină. Proiectul se va desfăşura în perioadele aprilie – iunie 2007 / septembrie – decembrie 2007 şi se adresează celor aproximativ 70 de tineri etnici români din Bor şi Negotin, localităţi cu populaţie majoritar românească. Bugetul alocat acestei acţiuni este de 7780 euro. ICR continuă, totodată, proiectul „Şcoala românească în Bulgaria", desfăşurat din anul 2006 în parteneriat cu Comunitatea Românilor din Bulgaria. Acesta constă în organizarea, în perioadele martie – iunie 2007 / septembrie – decembrie 2007 a unor cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească (3 ore x 45 minute/săptămână) în localităţile bulgare Vidin şi Silistra, locuite majoritar de populaţie românească. La cursuri iau parte cei aproximativ 100 de elevi etnici români din aceste zone. Bugetul alocat acestui proiect este de 8480 euro. ARIADNAE FILUM - Asociaţia pentru cultură a Românilor din Serbia, parteneră a ICR la acest proiect, este o asociaţie nonguvernamentală, apolitică, nonprofit, al cărei scop este dezvoltarea culturii şi spiritualităţii românilor din Serbia. Asociaţia Comunitatea Românilor din Bulgaria a fost înfiinţată în 2002 la Vidin şi are ca obiectiv principal dezvoltarea şi consolidarea valorilor spirituale, a societăţii civile, învăţământului în limba maternă şi culturii româneşti din Bulgaria. Contact media : Serviciul de presă al ICR, e-mail : biroul.presa @ icr.ro, tel. : 031 7100 622