SUMAR Nr. 96
Retrospective
Document - Nicolae Ceauşescu rescrie istoria naţională
Dan Ciachir - Maşini de altădată
Filosofie
Ion Vianu - Poate fi salvat Omul?
Paolo Flores d'Arcais - Unsprezece teze despre laicitate
Rodica Binder - Noi şi ceilalţi în noile războaie
Idei literare
Victor Ivanovici- Căderi care nu înjosesc
Vladimir Bulat-Meteorologia şi secretul nasturelui de sidef
Nicholas Shakespeare - Lecturi cu Borges
Dasso Saldívar - García Márquez. Călătoria spre obârşie
Idei ştiinţifice
Jim Holt - În inima ştiinţei
Sue Halpern - În adâncurile ciberspaţiului
Adrian Mihalache - Pe urmele paşilor noştri virtuali
Cultură economică
Mircea Coşea- Grandoarea şi decăderea PIB-ului
François Meunier - Spun pieţele financiare adevărul?
Roger Lowenstein - Noua ordine financiară - până când s-a prăbuşit
Arte
Jed Perl - Riscul de a mai picta în zilele noastre
Iolanda Malamen - Spiritualitate şi contemplaţie
Stephan Benedict - Marcel Iancu, unul dintre fondatorii avangardei artistice româneşti
Costica Bradatan- În grădina zoologică a artei
Georges Banu - De la prietenie la teatru
Biblioteca „Lettre Internationale"
Amélie de Bourbon Parme- Secretul împăratului
Madison Smartt Bell- Astăzi e o zi bună ca să mori
Jiří Orten- Casa de sticlă
Comentarii şi corespondenţe
Carmen Firan - Ce ne desparte
Olivier Barrot - Mitteleuropa
Alida Bremer - Europa Mării Mediterane
DIALOG Lakis Proguidis - François Ricard: Jos dezmăţul!
Către cititorii noștri
Înainte de anul 1989, citeam revistele literare începând de la ultima pagină, astfel încât să evităm editorialul convențional și articolele propagandistice scrise în limba de lemn, pe atunci, de rigoare. Sper că nu veți face la fel, văzând că începem cu stenograma unei consfătuiri de la Mangalia, când forurile înalte ale PCR au pus la cale manipularea istoriei, pentru a o aservi propriilor interese. Este adevărat că istoria trebuie mereu rescrisă, deoarece fiecare nou fapt modifică ponderile și semnificațiile faptelor anterioare, dar reconsiderarea trebuie făcută în mod dezinteresat și detașat, sine ira et studio. Demersul respectiv era menit să consolideze regimul pe poziții național-comuniste, eludând internaționalismul de sorginte marxistă. De aceea, partidul comunist trebuia să fie culminația unei evoluții istorice care începea de la „primul stat dac centralizat", anexa perioadele de glorie ale lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, pentru a se prezenta ca soluție finală. De aceea se spunea, în acea vreme, că România este țara cu trecutul cel mai imprevizibil. Alăturăm stenogramei evocarea mașinilor care circulau prin București în acea perioadă, pentru a arăta că, vorba lui Simone Signoret, nici nostalgia nu mai e ce-a fost.
Atentatele teroriste pun sub semnul întrebării validitatea principiilor laicității. Ion Vianu, Paolo Flores D'Arcais și Rodica Binder consideră această problemă din perspective diferite. Primul ne explică faptul că dimensiunea religioasă a existenței nu poate fi eludată fără riscuri; al doilea trece în revistă elementele conceptuale ale principiului laicității; cea din urmă trece în revistă reflectarea fenomenului terorist în media, subliniind deruta ideologică a celor care țin, totuși, să ia o poziție, fără să aibă un suport teoretic bine consolidat.
Glosarea asupra temelor marii literaturi se poate extinde la infinit. Victor Ivanovici alătură figura tragică a lui Aiax de cea tragi-comică a lui Don Quijote, într-un eseu fascinant, care trimite la teza lui Marx, cum că totul se petrece de două ori, odată ca tragedie, a doua oară, ca farsă. Vladimir Bulat ne plimbă prin America Latină, pe urmele lui Iacob Popper, fondatorul unui imperiu în Țara de Foc, pentru a ne duce tot în imperiul literaturii, respectiv în opera poetică a lui Pablo Neruda. Nicholas Shakespeare, un scriitor descendent din dramaturgul omonim, fost lector al lui Jorge Luis Borges, ne duce cu delicatețe și empatie în intimitatea autorului argentinian. Dasso Saldívar ne amintește cu ce dificultăți a ajuns Gabriel García Márquez să conceapă și să redacteze marele său roman, Un veac de singurătate.
C.P. Snow, autorul unei cărți de răsunet în anii 1960, Cele două culturi, pleda pentru înțelegerea dimensiunii culturale a ideilor științifice, pe care literații le ignorau, în timp ce savanții nu se privau deloc de deliciile literaturii. Jim Holt ne poartă prin istoria științei cu decizia de a considera ideile din trecut prin prisma cunoașterii de azi. Sue Halpern ne dezvăluie adâncurile ciberspațiului, care nu trebuie confundate cu laturile sale ascunse, iar Adrian Mihalache ne arată că, precum Tom Degețelul, lăsăm, conștient sau nu, urme pe traseele noastre din spațiul virtual. Urmele, ca să fie vizibile, au nevoie de „praful" lăsat de tradiția culturală, și, deși nu pot fi șterse, pot fi reconfigurate într-o imagine de sine, construită cu abilitate.
Nu știm niciodată destul despre legile care guvernează economia. Spre deosebire de legile fizicii, ele sunt dependente de reacția factorului uman, de aceea nu au caracterul inexorabil ale celor dintâi. Judecățile pe care le facem în calitate de agenți economici (și cine dintre noi nu e un astfel de agent?) trebuie să fie nuanțate și să admită intervenția hazardului. Ne ajută la aceasta Mircea Coșea, care ne dezvăluie precaritatea indicatorilor macroeconomici, cum ar fi PIB-ul, dar și François Meunier și Roger Lowenstein, care analizează modul cum funcționează piețele financiare și ce încredere putem avea în informația pe care ne-o furnizează. Aceste piețe au ajuns autonome, chiar auto-reflexive, de când economia nu a mai avut neapărată nevoie, pentru a crește, de încorporarea ideilor inovatoare în bunuri tangibile, realizate la scară largă.
Interesul pentru noile tehnologii și medii de exprimare a făcut ca pictura tradițională să intre într-un con de umbră. Ea revine, însă, în forță, după cum argumentează, cu autoritate Jed Perl. Dezbaterea artistică se întemeiază mai mult pe urmele corporale lăsate de artist pe pânză, decât pe construcțiile sofisticate, generate de o activitate cvasi-industrială. Iolanda Malamen ne readuce în actualitate un mare artist, Radu Costinescu, ale cărui lucrări le prezentăm pe coperte. Stephan Benedict și Costica Bradatan se apleacă asupra fenomenului dada, de la apariția căruia se împlinesc o sută de ani (de singurătate?). Curentul respectiv a fost bazat pe cooperarea dintre artiști cu afinități reciproce. Asemenea afinități există și în mișcarea teatrală, iar Georges Banu le consemnează, aducând exemple elocvente și evocări emoționante.
Culegem din literatura actuală mostre care nu se află neapărat în zona centrală a scrierilor premiate sau a vânzărilor. Romanul istoric despre împăratul Carol Quintul, cel care a renunțat la tron, odată ce toate ambițiile lui politice au fost împlinite, are un farmec special. Autoarea, Amélie de Bourbon Parme, ni-l arată retras în mijlocul colecției lui de orologii, asemănător unui tânăr din ziua de azi, obsedat de calculator și branșat la internet. Asemănarea nu este gratuită, având în vedere că orologiul, la vremea aceea, era artefactul cel mai performant, precum calculatorul, astăzi. Fragmentul din romanul lui Madison Smartt Bell trebuie citit în corelație cu articolul lui Vladimir Bulat, având în vedere tema dură a colonizării, prezentă în ambele texte. Splendid este fragmentul din Jirí Orten, un autor ceh dispărut mult prea devreme ca să poată actualiza întregul potențial literar.
Corespondențele pe care le primim sunt diverse și, deseori, amuzante. Carmen Firan ne relatează despre psihologia aparte a imigrantului care s-a integrat în America și ar dori să țină ușa ferm închisă după el. Ne amuzăm citindu-l pe Olivier Barrot, care vede ținuturile noastre grăbit, din fuga mașinii, fără să-și ia răgazul să înțeleagă ce se ascunde dincolo de aparențe. Alida Bremer revizitează conceptul geopolitic legat de Marea Mediterană, aducând completări utile monumentalei monografii a lui Fernand Braudel. Dialogul dintre Lakis Proguidis și François Ricard pe tema hărțuirii sexuale în mediul universitar este de tot hazul, mai ales că se confruntă situațiile din Paris și din Québec, reprezentând două culturi diferite, chiar dacă folosesc aceeași limbă. Monica Mateescu, traducătoarea textului,adaugă o savuroasă completare privind starea de lucruri în lumea universitară românească și modul în care este combătut aici, cu zel, orice comportament sexual incorect.
Adrian Mihalache
