Miercuri 4 aprilie 2007, ora 17,00 la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc lansarea cărţii Noi întâlniri la Ierusalim, apărută la Editura Institutului Cultural Român.
Volumul, coordonat de Costel Safirman şi Leon Volovici, va fi prezentat de Ana Blandiana şi Andrei Oişteanu.
Lucrarea cuprinde dialoguri pe tema identităţii evreilor din România şi a contribuţiei lor culturale. Sunt redate pagini şi momente din lunga istorie culturală şi politică a comunităţii evreieşti din România. Miza volumului o constituie consolidarea punţilor spirituale între cultura israeliană şi cea română, pentru a încuraja cunoaşterea reciprocă şi a permite valorizarea unui patrimoniu multisecular.
Contact media : Serviciul de presă al ICR, e-mail : biroul.presa @ icr.ro, tel. : 031 7100 622