KURFÜRSTENDAMM ŞI CALEA VICTORIEI: DOUA ARTERE EUROPENE ÎN DIALOG

Miercuri, 13 februarie, ora 19.30: Seară literară: KURFÜRSTENDAMM ŞI CALEA VICTORIEI: DOUA ARTERE EUROPENE ÎN DIALOG Locaţie: ICR Berlin
Invitaţi: Dr. HELGA FRISCH
(autoarea cărţii Abenteuer Kurfuerstendamm. Damals und heute/Aventura Kurfuerstendamm: odinioară si azi, City AG, 2007), jurnalistul german JOSCHA REMUS şi editorul CĂTĂLIN D. CONSTANTIN (editura "Humanitas"). 

Apariţia recentă a unui volum despre istoria celebrului Kurfuerstendamm (Ku'Damm), bulevard emblematic pentru Berlin, ne-a condus la ideea unei asocieri posibile cu Calea Victoriei, care joacă în istoria Bucureştiului un rol cel puţin la fel de simbolic. Helga Frisch este autoarea (licenţiată în sociologie şi istorie) a numeroase cărţi, o persoană foarte cunoscută şi "vizibilă" în Berlin. Prima parte a serii va fi consacrată unei prezentări cu texte şi imagini a Căii Victoriei, în trei momente istorice succesive, cea de a doua - povestilor Helgăi Frisch despre Kurfuerstendamm. 

Cu aceeaşi ocazie va fi prezentată şi o expoziţie cu fotografii ale Căii Victoriei şi ale Kurfuerstendamm-ului.