- 3 October 2015 - 10 October 2015
- Etichete Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii
Între 3 și 10 octombrie 2015, Teatrul Ion Creangă din București organizează cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”. Institutul Cultural Român se numără printre partenerii proiectului.
Evenimentul, care propune spectacole dintre cele mai diverse – teatru dramatic, musical, teatru-dans sau circ, dar și ateliere pentru copii - va aduce magia poveștilor în sălile primitoare ale teatrelor din București: Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Teatrul de Comedie (Sala nouă), Creart și la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.
Cincizeci de evenimente vor avea loc pe durata celor 8 zile de teatru și povești, în cadrul celor 2 secțiuni competiționale (spectacole pentru categoria 1-6 ani, respectiv peste 6 ani) și a secțiunii Off – în afara competiției, dedicată spectacolelor interactive și evenimentelor conexe. Selecția programului competițional a fost realizată de către teatrologul Carmen Stanciu, care a ales spectacole ce depășesc barierele lingvistice sau culturale, spectacole sensibile, despre spaime şi despre zbor, despre sunetul culorilor şi despre gusturile sunetelor.
Printre invitaţii acestei ediţii se numără teatrele La Baracca Testoni Ragazzi, Teatro Prova, Antonio Panzuto, TAM Teatromusica şi Principio Attivo din Italia, Roseland Musical şi Markeliῆe din Spania, The Puppet Theatre at the Crossroads (Slovacia), Dansmakers Amsterdam (Olanda), The National Theatre of Monkey Country și Kunos Circus (Elveția), Kabaré Púpala (Germania), Orna Porat Theatre (Israel) şi, pentru prima dată în Europa, Mandragora Circo din Argentina. Totodată, publicul va avea oportunitatea să urmărească unele dintre cele mai valoroase trupe ale teatrelor pentru copii și tineret din țară: Teatrul Ariel (Târgu Mureș), Teatrul Tineretului (Piatra Neamț), Teatrul Excelsior (București), Teatrul Regina Maria – Trupa Arcadia (Oradea) sau Teatrul Arlechino (Brașov).
Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc sâmbătă, 3 octombrie 2015, la Teatrul Excelsior și va fi marcată de o premieră-eveniment a Teatrului Ion Creangă: „Spaima zmeilor”, un musical românesc original creat de o echipă curajoasă de artişti (Gelu Colceag – regizor, Ioana Pashca – scenograf, Ştefan Lupu – coregraf, Călin Grigoriu – compozitor). Spectacolul explorează universul încărcat de mistere și umor al folclorului românesc, reinterpretând povestea celebrului Stan Bolovan, care va deveni o feerie modernă şi îndrăzneaţă.
Cele mai bune spectacole, precum și cele mai bune interpretări actoricești vor fi răsplătite sâmbătă, 10 octombrie 2015, în cadrul festivității de închidere. Premiile vor fi acordate de către un juriu alcătuit din personalități din domeniul teatrului din România și din străinătate: Slobodan Marković (Director al Festivalului Internațional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia), Maria Zărnescu (critic), Emil Boroghină (directorul fondator al Festivalului Internaţional de Teatru Shakespeare), Emilia Popescu (actriță) şi Philippe Besson (regizor, Germania).
Programul Festivalului, precum și ghidul „Celor mai frumoase povești povestite pe scurt părinților” pot fi consultate și descărcate pe www.fitc.ro sau www.teatrulioncreanga.ro.