- 5 October 2017 - 14 October 2017
- Etichete Festivalul Internaţional de Film de la Haifa ICR Tel Aviv
Cu sprijinul ICR Tel Aviv, filmele românești Țara moartă, în regia lui Radu Jude și Marița, în regia lui Cristi Iftime vor fi prezentate în premieră, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Haifa, între 5 și 14 octombrie 2017.
Festivalul Internaţional de Film de la Haifa are loc în fiecare an, timp de opt zile, în timpul sărbătorii iudaice a Sukkot-ului (sărbătoarea corturilor). Proiecţiile au loc în şapte spaţii culturale din Haifa: Auditorium-ul, Cinemateca din Haifa, sala Rappaport, Cinema Panorama, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, Centrul Cultural Krieger, Casa Hecht şi spaţii în aer liber. Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel, şi atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audienţă de cinefili şi profesionişti media din Israel şi străinătate. Sunt prezentate în medie 150 de filme, în premieră, cu un total de aproape 250 de proiecţii: lungmetraje, documentare, filme de animaţie, scurtmetraje, retrospective şi tributes. Echipa de conducere a Festivalului este compusă din profesionişti de film, oameni de cultură şi personalităţi publice, şi se desfăşoară sub patronajul şi cu sprijinul Primăriei din Haifa, al Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Sportului – Consiliul Israelian de Film, Uniunii Europene. Website: www.haifaff.co.il
Țara moartă (2017, 83 minute, subtitrare în limbile engleză și ebraică), Regia și scenariul: Radu Jude
Luni, 9 octombrie, ora 12:00, Cinemateca din Haifa
Miercuri, 11 octombrie, ora 10:00, Cinemateca din Haifa
Bilete: *9300 sau online http://www.haifaff.co.il/eng/Films/3160/The_Dead_Nation
Sinopsis: Un documentar-eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Acsinte într-un mic oraş din România anilor '30 şi '40. Soundtrack-ul, compus în principal din fragmente din jurnalul unui medic evreu din aceeaşi perioadă, dezvăluie ceea ce fotografiile nu pot înfăţişa: răspândirea antisemitismului şi, apoi, o descriere bântuitoare a Holocaustului din România, un subiect rareori discutat astăzi în societatea românească. Filmul a avut premiera mondială în cadrul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Locarno.
Marița (2017, 100 minute, subtitrare în limbile engleză și ebraică) Regia: Cristi Iftime
Duminica, 8 octombrie, ora 10:00, sala Rapaport
Miercuri, 11 octombrie, ora 16:00, Centrul Krieger
Bilete: *9300 sau online http://www.haifaff.co.il/eng/Films/3188/Marita
Distribuție: Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea
Sinopsis: Debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime îl are în centrul poveștii pe Costi, căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său. Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să-l facă cadou mamei și fraților lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta. Lungmetrajul Mariţa a câştigat premiul juriului FEDEORA în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, ediția 2017.