- 8 January 2024
- Etichete ICR ICR Lisabona Dinu Gindu EUNIC EUNIC Portugalia
Directorul Institutului Cultural Român de la Lisabona, Dinu Gîndu, a fost ales în funcția de vicepreședinte al EUNIC Portugalia, în urma votului unanim al membrilor cluster-ului. Dinu Gîndu va îndeplini atribuțiile acestei funcții pe durata anului 2024.
Președinția este deținută de două reprezentanțe diplomatice, membre ale EUNIC Portugalia: Ambasada Austriei la Lisabona, prin E.S. domnul Christoph Meran, și Ambasada Estoniei în Portugalia, prin E.S. doamna Moonika Kase.
Cluster-ul EUNIC Portugalia a fost înființat în noiembrie 2016 și, în prezent, este compus din 17 membri cu drepturi depline. Este constituit ca un grup de entități care lucrează împreună pentru a atinge obiective comune, unindu-și eforturile și resursele pentru organizarea de evenimente și activități de impact, pentru difuzarea și promovarea identității culturale europene. Printre proiectele organizate de EUNIC Portugalia se numără Noaptea Literaturii Europene, Ziua Europeană a Limbilor, activități de celebrare a Zilei Europei etc.
EUNIC – European Union National Institutes for Culture (rețeaua europeană a institutelor culturale și a reprezentanțelor diplomatice angajate în schimburi și activități culturale) activează în 139 clustere locale din 104 țări.