8 august 1907, Borca, Neamţ, - 26 iunie 1982, Bucureşti
Profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator şi membru al Academiei Române
A realizat primele instalaţii româneşti de emisie cu modulaţie de frecvenţă, de concepţie proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România (1947 - 1950). A avut cercetări şi numeroase lucrări în domeniul teoriei şi practicii modulaţiei de frecvenţă. De asemenea, a contribuit la organizarea şi dezvoltarea învăţământului românesc de radiocomunicaţii.
S-a născut la 8 august 1907, în comuna Borca, o localitate pitorească din judeţul Neamţ. Şcoala primară o începe în comuna în care s-a născut şi o termină în comuna Dubrovăţ, judeţul Iaşi, unde tatăl său a fost mutat în interes de serviciu. În 1918, tatăl său este mutat din nou în interes de serviciu la Bacău, unde va urma cursurile liceului din localitate, până la absolvire, în 1926. În acelaşi an devine student la Facultatea de Electrotehnică (Politehnica din Bucureşti). Paralel cu studiile la Politehnică urmează şi Facultatea de Matematică la Universitatea din Bucureşti. În 1932, Gheorghe Cartianu obţine titlul de diplomat inginer al Şcolii Politehnice din Bucureşti, Secţia electrotehnică.
Din anul 1933, inginerul Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni. Un an mai târziu, în 1934, este solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale şi geometrie descriptivă la Şcoala Politehnică. În acelaşi timp prof. Tudor Tănăsescu îl solicită şi ca asistent la cursul nou înfiinţat de radiotelecomunicaţii.
În anul 1937 renunţă la postul de la Societatea de Radiodifuziune şi rămâne ca asistent la Catedra de Radiocomunicaţii, dedicându-se cu pasiune cercetării, proiectând şi realizând numeroase instalaţii. În 1940 publică o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare şi neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de "Criteriul Cartianu-Loewe". În acelaşi an a devenit colaboratorul unor reviste ca: L'Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste româneşti ca: Telecomunicaţii, Buletinul Institutului Politehnic din Bucureşti, Memorii şi Monografii ale Academiei Române.
Continuând activitatea didactică, în anul 1948, este avansat conferenţiar la Catedra de radiocomunicaţii şi predă disciplinele linii şi antene, aparate şi instalaţii de radiotehnică şi electricitate. În 1949, realizează prima legătură cu radiorelee din ţară, între studiourile din Bucureşti şi staţia de emisie Tâncăbeşti, utilizând o staţie de emisie de concepţie proprie. În anul 1951, construieşte o instalaţie originală cu care efectuează emisiuni şi recepţii pe unde ultrascurte cu modulaţie de frecvenţă, demonstrând superioritatea acestora faţă de modulaţia de amplitudine. În 1952 este numit şef al Catedrei de radiocomunicaţii şi predă cursul de bazele radiotehnicii. În anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei. Obţine titlul de doctor inginer cu lucrarea "Modulaţia de frecvenţă" în anul 1968, iar în 1970 devine doctor docent.
Lista lucrărilor ştiinţifice publicate de Gh. Cartianu, cuprinde 75 de titluri, dintre care în reviste de specialitate a publicat subiecte despre: stabilitatea sistemelor electrice lineare şi nelineare, modulaţia de frecvenţă, sinteza reţelelor electrice în domeniul timpului şi frecvenţei, sisteme de comunicaţie tip releu sau radio dispecer.
S-a stins din viaţă la 26 iulie 1982, în plină activitate creatoare.
Toate realizările care îi poartă semnatura – invenţii brevetate, instalaţii proiectate şi realizate, articole şi tratate publicate – sunt mărturie a marii sale personalităţi şi îi atestă un loc important în istoria electrotehnicii şi învăţământului superior românesc.
Dintre lucrările cele mai importante enumerăm:
* „Modulaţia de frecvenţă" (1958)
* „Bazele radiotehnicii" (1962)
* „Analiza şi sinteza circuitelor electrice" (1972)
* „Sinteza în domeniul frecvenţă" (1974)
