- 4 January 2016 - 13 June 2016
- Tags ICR Institutul Cultural Roman Cursuri de limba romana Praga Jiří Felix
Institutul Cultural Român de la Praga a organizat cursuri gratuite de limba română pentru străini, în perioada 4 ianuarie - 13 iunie 2016. Acestea au fost susţinute de prof. univ. dr. Jiří Felix, unul dintre cei mai mari românişti, recunoscut pentru contribuţia adusă în aprofundarea cercetării şi studiului limbii române, în special în domeniu lingvisticii, foneticii, lexicologiei şi sintaxei. Universitatea Carolină, Hybernská 3, Praga 1 a fost gazdă, lecțiile desfăşurându-se în baza unei metodologii structurate pe două niveluri (începător, intermediar). Domnul Jiří Felix, prin intermediul cursurilor pe care le conduce anual, vizează îndeosebi stimularea interesului pentru valorile culturale româneşti şi atragerea generaţiilor tinere pentru a-şi lărgi cunoştinţele despre România.
La curs au participat 16 persoane, toţi absolvind cu brio orele de limba română. Pe data de 13 iulie 2016, cu ocazia ceremoniei de închidere a anului şcolar, au primind diplome recunoscute.
Frecvența cursurilor a fost de o sesiune pe săptămână, după cum urmează:
cursul de limba română pentru cehi - ÎNCEPĂTORI, lunea, orele 17:30-18:45;
cursul de limba română pentru cehi - INTERMEDIARI, lunea, orele 18:45-20:00.