Contribuția filateliei românești la cunoașterea României

În data de 6 noiembrie 2015, în intervalul orar 15.30 - 16.45, la sediul ICR Beijing, a avut loc prelegerea „Contribuția filateliei românești la cunoașterea României" susținută de către cunoscutul filatelist român domnul Alexandru Bartoc.

După cuvântul de bun venit și prezentarea despre invitat realizate de către directorul ICR Beijing, domnul Alexandru Bartoc a făcut o sinteză a filateliei românești de la origini până în prezent, de la celebrul „Cap de bour" emisiunea din Moldova din anul 1858, până la prezentarea timbrului cu pictura „Garoafe" a lui Ștefan Luchian, emis de către Poșta Română cu ocazia organizării în anul 1988 a Expoziției Filatelice Internaționale de la Praga.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai federațiilor și asociațiilor de filatelie din Beijing, reprezentanți ai Asociației de Prietenie China-România, mass-media, români rezidenți la Beijing, public pasionat de filatelie.

După prezentarea în limbile română și chineză, domnul Alexandru Bartoc a împărțit fiecărui participant câte trei cărți poștale reprezentând fiecare câte un desen din cele trei desene pe care domnia sa le-a primit de la micii ambasadori culturali în cadrul vernisajului expoziției „Prietenia Româno-Chineză în domeniul filateliei și al numismaticii", organizată la sediul ICR Beijing în data de 28.09.2015, gest apreciat și aplaudat de asistență.

În perioada 6 - 8 noiembrie 2015, la Primul Centru Cultural al Districtului Dongcheng din Beijing, Federația Filatelică ALL-CHINA a organizat „Expoziția Filatelică Modernă Națională Chineză", în cadrul căreia domnul Alexandru Bartoc a fost invitat de onoare, expunând șase panouri cu timbre ale propriei colecții, semn al îndelungatei și apropiatei relații de prietenie româno-chineză.

ICR Beijing a fost prezent la evenimentele de deschidere din data de 6.11.2015 și de decernare a premiilor din data de 8.11.2015.

România și Coreea de Sud au fost singurele țări invitate de onoare la acest eveniment important.

Reprezentanții federațiilor și ai asociațiilor de filatelie din China au fost interesați și au admirat timbrele expuse de către domnul Alexandru Bartoc.

In cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, domnul Alexandru Bartoc a primit două diplome, prima pentru exponatul „First Flights and occasional flights on the route Bucharest-Beijing" și a doua pentru „Romanian-Chinese Friendship reflected in Philately".