- 25 October 2016 - 28 October 2016
- Etichete Institutul Cultural Roman „Mihai Eminescu” din Chisinau
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" din Chișinău, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice și Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici" din Chişinău organizează, în cadrul proiectului „Muzica românească de pe ambele maluri ale Prutului", următoarele manifestări dedicate creaţiei şi activităţii compozitorului Adrian Iorgulescu:
- 25 octombrie, ora 16.00 - Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, bl. 2, str. Mateevici, nr.87, aula 45
Master-class susţinut de prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
- 26 octombrie, ora 16.00 – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor
Masa rotundă „Perspective de colaborare. Aspecte ale sistemului de protejare a dreptului de autor"
- 28 octombrie, ora 18.00 – Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici"
Concert simfonic extraordinar din creații ale compozitorului Adrian Iorgulescu. Interpreți: Ionuț Ștefănescu, flaut (București), Alexandru Matei, percuție (București), Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, dirijor – Mihai Agafița.
Cu prilejul seriei de evenimente din această perioadă, maestrului Adrian Iorgulescu i se va conferi titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Ceremonia va avea loc joi, 27 octombrie, ora 13.30, în Sala Mare a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (str. A. Mateevici nr. 87, bl. 2).