Apel la candidaturi pentru bursele pentru Cercetători Străini care se vor desfășura în 2024

Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2024 trei burse pentru Cercetători Străini. Invităm cercetătorii interesați să trimită dosarele de candidatură până la data de 29.03.2024, ora 14:30, ora României, la adresa de e-mail burse@icr.ro.

Bursele destinate Cercetătorilor Străini constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de 3 (trei) luni, într-o instituţie de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări ce dezbate subiecte ce ţin de diverse sfere ale societăţii româneşti. Programul este dedicat perfecţionării academice, vizând atât doctoranzi care lucrează pe o temă românească, pentru pregătirea lucrărilor de doctorat, cât şi cercetători consacraţi. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti pe baza dosarelor de candidatură primite. Dosarul de candidatură trebuie să conţină, printre altele, două scrisori de recomandare din partea specialiștilor din domeniu.

Numărul de burse acordate anual: 3 (trei)

Durata bursei: 3 (trei) luni, în perioada 15 mai - 30 noiembrie

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: cercetare şi documentare în domeniile: Arte vizuale, curatoriat şi critică de artă, muzeologie/muzeografie; Muzică şi muzicologie; Arhitectură, urbanism şi design; Literatură şi critică literară; Patrimoniu cultural; Management cultural; Ştiinţe economice; Științe umane și sociale.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 29.03.2024, ora 14:30, ora României.

Sumele acordate: 5.000 euro/bursă.

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):

a. formularul de înscriere;

b. CV;

c. copia după actul de identitate/paşaport;

d. un proiect de cercetare;

e. 2 (două)scrisori de recomandaredin partea specialiștilor din domeniu;

f. copii printate după studiile publicate în ultimii 2 (doi) ani într-o revistă de specialitate recunoscută în domeniul de cercetare ales de către candidat;

g. un plan de lucru în perioada pentru care se solicită bursa;

h. în cazul doctoranzilor,copii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral acreditat

i. declarație pe propria răspundere din care să rezulte că toate documentele trimise sunt conforme cu originalul.

Documentaţia va fi redactată în limba engleză.

CALENDAR

Publicarea anunțului – 28 februarie 2024;

Depunerea dosarelor – 29 martie 2024, ora 14:30, ora României;

Afișarea rezultatelor – 22 aprilie 2024;

Depunerea contestațiilor – 23 – 25 aprilie 2024, ora 16:00, ora României;

Soluționarea contestațiilor – 09 mai 2024;

Afișarea rezultatelor finale – 10 mai 2024;

Semnarea contractelor: 14 mai – 1 septembrie 2024.

Contact: burse@icr.ro


FORMULAR DE ÎNSCRIERE PENTRU BURSĂ INDIVIDUALĂ / INDIVIDUAL GRANT APPLICATION FORM Apel la candidaturi pentru bursele pentru Cercetători Străini / Call for applications for Foreign Researchers Grants RAPORT DE ACTIVITATE FINAL / INTERMEDIAR // FINAL / INTERMEDIATE ACTIVITY REPORT Anexa VIII la Regulamentul general privind acordarea burselor / Annex VIII to the General Rules governing the award of grants CONTRACT DE BURSĂ / GRANT AGREEMENT