Lucrarea monografică George Enescu (publicată în Franţa la Editura Fayard în 2006 şi apărută acum la Editura Institutului Cultural Român în traducerea Ancăi-Domnica Ilea) urmăreşte cronologic biografia muzicianului şi activitatea sa artistică, bogat ilustrată cu decupaje din corespondenţa lui Enescu, mărturii ale personalităţilor vremii, secvenţe din partiturile sale muzicale şi varii opinii critice. Ideea de bază a demersului lui Cophignon a fost aceea că celebritatea sa ca virtuoz al viorii şi dirijor a menţinut în umbră multe dintre creaţiile sale muzicale (pe care puţini – chiar şi dintre muzicologi – le cunosc astăzi).
Lucrarea îşi propune un portret complet al lui George Enescu. Parcurge, ca biografie, întreaga viaţă a muzicianului (1881-1955), cu anii săi de formare la Viena şi Paris, cu traversarea celor două războaie mondiale (când a continuat să promoveze muzicieni români, să dea concerte în scop caritabil şi să lucreze la propria operă), cu munca sa supraomenească (de interpret şi compozitor), cu turneele europene şi americane, cu aprinsa sa iubire pentru Maria Cantacuzino (care-i va deveni soţie), cu exilul său francez (începând din 1946), cu boala care-l va răpune.
În privinţa activităţii sale muzicale, sunt descrise în detaliu compoziţiile sale, în succesiunea definitivării lor, cel mai amplu spaţiu fiind acordat operei Oedip, definitorie pentru arta enesciană şi pentru optica lui asupra confruntării cu Destinul. Enescu ajunge la universalitate pornind de la filonul muzicii româneşti (folclorice şi bisericeşti), este modern nu prin voinţă, ci prin originalitatea pe care i-o conferă propria structură spirituală, are capacitatea eforturilor titanice, este deopotrivă maestru al „eterofoniei", maestru formator al lui Menuhin şi „maestru spiritual" al lui Lipatti.
Lucrarea este însoţită de o bibliografie generală, precum şi de cataloagele complete ale creaţiilor muzicale enesciene, ale discografiei compoziţiilor şi discografiei violonistului, dirijorului şi pianistului Enescu.
Alain Cophignon (n. 1963) este profesor de literatură şi istoria artei la Conservatoire Libre du Cinéma Français, precum şi membru fondator al Société musicale française „Georges Enesco". Preocupat îndeaproape de opera muzicală şi de gândirea artistică a lui Enescu, a prefaţat totodată volumul lui George Bălan, Emil Cioran. La lucidité libératrice?
"George Enescu a fost încarnarea supremă a muzicianului: complet prin multilateralitatea geniului său, şi universal prin unicitatea situaţiei sale; a fost, în veacul lui, muzica în persoană, lucru atestat de toţi cei (mulţi) care l-au cunoscut şi admirat, începând cu Menuhin. La urma urmelor, nici nu-i de mirare că lupta muzicală cu Moira, personificare a Destinului, şi cu ireversibilitatea Timpului va fi înscrisă nu numai în alegerea lui Oedip ca subiect de operă, ci şi, mai ales, în miezul limbajului muzical enescian. Aceasta i-a fost necesitatea lăuntrică, daimon-ul său, ursita." - Alain Cophignon
