- 31 October 2024
- Tags Accademia di Romania
Accademia di Romania în Roma organizează, pe 15 noiembrie 2024, colocviul internațional „Basmul în diverse colțuri ale lumii – Utilitate și simboluri”, ce va avea loc între orele 9.30 și 18.00 la sediul institutului din Piazza José de San Martin, 1 00197 Roma. Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația Culturală Pentamerone și cu sprijinul Fundației Spandugino.
Evenimentul va include întâlniri și dezbateri în cadrul cărora invitații vor explora multiplele dimensiuni ale basmelor și capacitatea lor de a evidenția, în mod firesc, țesătura culturală și socială care unește diferite părți ale lumii.
Colocviul va fi împărțit în trei părți distincte: în prima sesiune, o introducere generală în basme și tradiții narative, vor vorbi profesorii: Michele Rak, Ioana Fruntelată și Carolina Stromboli. Moderatoare: Maria Giovanna Martini.
A doua parte a evenimentului va fi urmată de o masă rotundă intitulată „Utilitatea inutilului: basmele ca texte clasice ale înțelepciunii populare”, dedicată personalității profesorului Nuccio Ordine, unde vor discuta profesorii Giulio Ferroni, Smaranda Elian și Antonio Orselli. Moderatoare: Oana Boșca-Mălin.
În final, în sesiunea de după-amiază invitații vorîncerca să surprindeă asemănări și variații ale elementelor arhaice și moderne din narațiunile de basm ale diferitelor culturi. Vor lua cuvântul profesorii:Alessandro Martire, Carlo Pelliccia, Elisa Zanchetta, Margherita Cannavacciuolo și Antonio Addati. Moderator: Antonio Orselli.
Accesul publicului este liber!
Program:
9.30 – 9.45 Saluturi instituționale și introducere: Oana Boșca-Mălin (director adjunct al Academia di Romania in Roma) și Giovanni Ciancio Filace (președinte al Asociației Culturale “Pentamerone, Agorà per trovarsi”)
9.45 – 11.15 Prima sesiune: introducere generală în basme și tradiții narative
• 9.50-10.20 - Michele Rak (Universitatea din Siena): Povestirea basmelor Scenă, ascultare, repertoriu, licitație, interpretare, deviere. Un model de povestire generativă, speculară, serială în Lo Cunto de li cunti de G:B. Basile
• 10.20-10.50 - Ioana Fruntelată (Universitatea București): Lazăr Șăineanu – Basmele românești în contextul culturilor romanice
• 10.50-11.20 - Carolina Stromboli (Universitatea din Salerno): Basme și atmosfere napolitane: de la Lo cunto de li cunti la „A fost odată ca niciodată”
Moderator: Maria Giovanna Martini (AsociațiaCulturală“Pentamerone, Agorà per trovarsi”)
Pauză
11.45 – 13.15 Masă rotundă dedicată personalității prof. Nuccio Ordine: Utilitatea inutilului: basmele ca texte clasice ale înțelepciunii populare
Profesorii care vor interveni:
• Giulio Ferroni (Universitatea Sapienza)
• Smaranda Elian (Universitatea din București)
• Antonio Orselli (Asociația „Pentamerone,Agorà per trovarsi”)
Moderator: Oana Boșca-Mălin (Accademia di Romania in Roma)
Pauză
14.30 – 15.00 Povestitoarea Teresa Barretta recită Orsa de Giovan Battista Basile
15.00 – 15.10 Introducere în sesiunea de după-amiază
15.10 – 17.30 Sesiunea a doua: asemănări și variații ale elementelor arhaice și moderne din narațiunile de basm ale diferitelor culturi
● 15.10 – 15.40 Alessandro Martire (UNIBO, Wambli Gleska): Tradiție orală la tribul Lakota Sioux Rosebud (din Dakota de Sud)
● 15.40 – 16.10 Carlo Pelliccia (ISEM): Fantasticul japonez
● 16.10 – 16.40 Elisa Zanchetta (editura Vocifuoriscena): Basmul în literatura maghiară
● 16.40 – 17.10 Margherita Cannavacciuolo (Universitatea Ca' Foscari din Veneția): Rescrieri ale basmelor în America Latină: o cale transversală
● 17.10 – 17.50 Antonio Addati (Asociația Pentamerone,Agorà per trovarsi): Gramatica și sintaxa povestirii
Moderator: Antonio Orselli (Asociația „Pentamerone,Agorà per trovarsi”)
17.50 – 18.00 Încheierea zilei și perspective de cercetare