- 24 February 2015
- Etichete Sebastian Spanache Trio Teatrul Pygmalion Viena Institutul Cultural Roman de la Viena
În data de 24 februarie, de la ora 20.00, teatrul Pygmalion din Viena găzduieşte un concert acustic de jazz susţinut de Sebastian Spanache Trio. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu teatrul Pygmalion şi Asociaţia Culturală „Kabaitan“.
Sebastian Spanache Trio a luat naştere în a doua jumătate a anului 2011 şi este format din Sebastian Spanache (pian), Csaba Sánta (contrabas) şi Radu Pieloiu (tobe). A avut o activitate concertistică intensă, atât în plan naţional cât şi internaţional, cu participări în cadrul unor festivaluri importante, iar în 2013 trioul a organizat un turneu european. La sfârşitul anului 2013 Sebastian Spanache Trio a câştigat Trofeul Johnny Răducanu la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz „Johnny Răducanu“ de la Brăila. Trio-ul are la activ două albume lansate oficial: „HUMANIZED“ (2013) şi „A Pasha’s Abstinence“ (2014), acesta fiind premiat ca BEST ALBUM la prima ediţie a Premiilor Revistei „Sunete“ (2014). În noiembrie anul trecut, trioul a lansat DVD-ul „Live on the Eiffel Bridge“, filmat în timpul concertului de lansare al celui de-al doilea album, fiind primul concert amplificat cu sistem silent (pe principiul silent disco) din România.
Teatrul Pygmalion din Viena, condus de regizorul de origine română Geirun Tino promovează prin spectacolele organizate interculturalitatea şi dramaturgia europeană cu puternice accente pe schimbul cultural între România şi Austria.
Asociaţia Culturală Kabaitan dedică evenimentele organizate atât comunităţii de români stabiliţi la Viena, cât şi iubitorilor de jazz din Austria. Înfiinţată de către Alin Mihoc şi Timea Laslavic în mai 2013, asociaţia oferă publicului, în afară de concerte, ateliere de creaţie şi alte acţiuni menite să îmbine pasiunea pentru muzică şi tradiţiile româneşti.