Participare românească la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului de animație MONSTRA de la Lisabona

Institutul Cultural Român de la Lisabona susține prezența Ligiei Soare, a Ioanei Nicoară și a lui Sergiu Negulici la cea de-a XXII-a ediţie a MONSTRA – Festivalul de animație de la Lisabona. Ediția MONSTRA de anul acesta va avea loc în perioada 15-26 martie, în diverse spații din capitala portugheză: Cinema São Jorge, Cinemateca Portuguesa, Cinema City Alvalade, Muzeul Marionetei și multe altele. Prezența românească în cadrul festivalului se va remarca prin diverse activități, de la proiecții de filme la proiecte de realitate augmentată și activități de formare.

Ligia Soare este invitată la festival în calitate de membru al juriului pentru Competiția Curtas-metragens, iar Ioana Nicoară va face parte din juriul Secțiunii Curtíssimas. De asemenea, în cadrul festivalului, Ioana Nicoară va prezenta împreună cu Sergiu Negulici un proiect de realitate augmentată, prin intermediul aplicației dezvoltate de aceștia, și anume Reniform App, care se descarcă gratuit din App Store sau Google Play. Este vorba despre o expoziție la Cinematograful „São Jorge” din Lisabona, deschisă pe întreaga durată a festivalului, în cadrul căreia va fi prezentat un mic „showcase” de proiecte, printre care animații din cartea de poezii augmentată Himere Valahe și o parte din proiectul „De la Neacșu la AR”, care cuprinde ilustrații animate pentru texte scrise de autori români contemporani. Tot la Cinema „São Jorge”, Sala 2, în data de 24 martie 2023, de la ora 10:00, Ioana Nicoară și Sergiu Negulici vor susține prezentarea „Augmented reality @ Reniform Production”, care descrie abordarea specifică a celor doi artiști privind proiectele culturale care folosesc animație și realitate augmentată. De asemenea, organizatorii festivalului l-au invitat pe Sergiu Negulici să realizeze o lucrare augmentată complementară posterului festivalului, desenat de regizorul de filme de animație Koji Yamamura.

În cadrul Competiției Studenților 4, în data de 23 martie, la ora 16:45, la Cinema „São Jorge”, Sala „Manoel de Oliveira”, va fi difuzat scurtmetrajul Forget-Me-Not, de Ruxandra-Maria Socor (2022) de laUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragialeˮ din București. Filmul spunepovestea unei dansatoare care îşi pierde memoria în timp ce explorează trei camere care reprezintă anxietatea, teama şi confuzia sa, sfârşind în indiferenţă. Ea e transferată din lumea reală în prima cameră, o sală infinită în stil gotic din care încearcă să scape numai pentru a ajunge în camera inspirată de lucrarea „Relativity” a lui M.C. Escher, unde este blocată repetând aceleaşi acţiuni la nesfârşit. În final, tot ce rămâne este memoria ei muzicală şi musculară, dansând pentru ultima oară în timp ce lumea din jurul ei dispare şi ea sucumbă în propria boală.

Ligia Soare este co-fondatoarea și co-organizatoarea Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, care se desfășoară anual la București, începând din 2006. Festivalul promovează filmul românesc de animație în lume, curatoriind selecții la festivaluri de gen și creând contexte pentru a pune în contact tinerii regizori români cu producători din țări cu tradiție și renume în această industrie. Animest este singurul festival din România agreat de Academia Americană de Film, al cărui film premiat cu Trofeul festivalului, intră automat pe lista lungă a filmelor selectate pentru Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj animat. Animest este co-fondator Animation Festival Netwok, singura rețea de festivaluri de animație, creată cu sprijinul MEDIA, programul Europa Creativă al Uniunii Europene. În calitate de selecționer și programator de filme pentru copii, Ligia Soare creează programe educative în cadrul festivalului Animest și promovează educația prin film în rândul elevilor și cadrelor didactice. În calitate de manager al relațiilor internaționale în cadrul Animest, asigură vizibilitatea realizatorilor prezenți la festival și facilitează mobilitatea artiștilor străini în România. De formare filologică, Ligia Soare activează ca traducător audiovizual cu o lungă experiență de colaborare cu festivaluri de film, case de producție și distribuție din România, Ungaria și Franța. A lansat în 2022 un program de formare a tinerilor traducători audiovizuali, un segment care încă are nevoie de susținere și de pregătire temeinică în România.

Ioana Nicoară (n. 1990) a absolvit UNArte București, secția grafică, și încă din timpul facultății a lucrat pentru importante producții românești de animație precum Muntele Magic (r. Anca Damian), Splendida Moarte Accident (r. Sergiu Negulici), Telefonul (r. Anca Damian) proiecte comerciale și culturale, în diferite roluri (animator, art director, scenarist). Munca pe care o face în domeniul animației se întâlnește cu practica din atelier și interesul de a dezvolta proiecte care folosesc realitatea augmentată (AR). Alături de Reniform Production, a dezvoltat proiecte culturale precum „De la Neacșu la AR”, proiect expus în Timișoara, Brașov (Muzeul de Artă Brașov), Oradea (Muzeul Țării Crișurilor), București (Seneca Anticafe), „Dicționar pe sărite”, proiect în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, București. A animat una dintre primele cărți augmentate, Himere Valahe, în colaborare cu Fundația Triade, Timișoara.

Sergiu Negulici (n. 1974) este artist digital și regizor de animație. Și-a început cariera din timpul facultății, în timp ce studia la secția de sculptură a UNArte București și, în paralel, lucrând în primul studio de post-producție deschis în România după revoluția din 1989, unde face parte din noul val de graficieni și animatori din mediul digital, lucrând în industria de publicitate. După o practică de aproape 18 ani, timp în care are posibilitatea de a experimenta tehnici și soluții grafice foarte variate, i se oferă posibilitatea de a crea o echipă cu care să realizeze 40 de minute de din lungmetrajul animat Muntele Magic, o co-producție România-Polonia, în regia Ancăi Damian. Într-o continuitate firească, primește sprijinul CNC pentru a realiza scurtmetrajul de animație Splendida Moarte Accident, film multipremiat internațional, printre care cu Premiul pentru debut la Festivalul Internațional de animație de la Annecy, Marele Premiu al orașului Espinho la festivalul CINANIMA, Portugalia, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Animație de la Hiroshima, Japonia, etc. În prezent conduce propriul studio de animație, Reniform Production, implicându-se în proiecte de film, publicitate și proiecte inovatoare care folosesc realitatea augmentată.

Mai multe informații despre festival: https://monstrafestival.com/en/